SE APROPIE ALEGERILE. Taranistii nu-si identifica propriul partid dupa Milut sau Pavelescu. Deci...CONGRES! Pe cine punem in loc?

luni, 25 august 2008

RADU SÂRBU, PREŞEDINTE AL PNŢCD. MILUŢ, IMPOSTOR

Foto: Mediafax www.rfi.ro

În cadrul Congresului extraordinar al PNŢCD, susţinut la Sala Radio din Bucureşti, Radu Sârbu a fost ales preşedinte. Prim-vicepreşedinte este Doru Năsui, român-american, naţional-ţărănist din tată-n fiu şi om de afaceri de succes.

Congresul extraordinar a avut loc la solicitarea a 28 de organizaţii, deci trei sferturi din organizaţiile PNŢCD. De partea lui Radu Sârbu este tot ceea ce reprezintă spiritul autentic al partidului refondat de Corneliu Coposu, printre care preşedintele de onoare, domnul Ion Diaconescu, doamnele Flavia Bălescu şi Rodica Coposu, surorile Seniorului, Gheorghe Ciuhandu, primarul Timişoarei, Ion Caramitru, rămas ţărănist în ciuda cântecelor de sirenă.

La Sinaia, s-au întrunit, în paralel cu Congresul PNŢCD, 51 de adepţi ai lui Marian Miluţ, care n-au nici o legătură cu partidul. Iar relaţia cu PNL nu e decât o tentativă de mită pentru locuri parlamentare. Impostorii lui Miluţ au ţinut să se facă de râs, din nou, la scenă deschisă, prin decizii lovite de nulitate - cum ar fi, excluderea lui Radu Sârbu din partid şi demiterea lui Gheorghe Ciuhandu din funcţia de vicepreşedinte - ,pentru că ei, la ora actuală, sunt paraleli cu PNŢCD. Şi dacă va avea cineva curiozitatea să-i treacă în revistă pe adepţii lui Miluţ, va vedea că sunt numai venetici, adunătură de strânsură, unii chiar de pe stradă.

Miluţ a încercat să-l mituiască pe Gheorghe Ciuhandu şi să-i intimideze pe membrii şi liderii PNŢCD care s-au pronunţat pentru Congres extraordinar. Adepţii lui Miluţ au dus o politică stupidă de excludere a ţărăniştilor autentici, pentru că tot ce-l interesează pe Miluţ este să pună mâna pe sediile partidului. PNŢCD este pentru Marian Miluţ doar o afacere imobiliară.

Şi pentru ca prostia să atingă apogeul, Aurelian Pavelescu n-a găsit nimic mai convingător de făcut decât să le declare pe doamnele Coposu non gratae în PNŢCD! Le-a pus pe lista neagră, după ce le-a făcut, cu mult tupeu, o vizită acasă, pentru a le convinge să treacă de partea lui Miluţ, iar surorile Seniorului l-au refuzat politicos. Pavelescu a răspuns politeţii, cu mârlănie. Un traseist penibil. Pavelescu a fost atât de impertinent încât le-a spus surorilor Coposu că, prin participarea la Congres, “compromit numele lui Corneliu Coposu”!

Conştient că pierde, Miluţ şi-a pus firma de bodyguarzi să înconjoare sediul central al PNŢCD şi să declare presei că Jandarmeria este cea care îi apără frauda. Îl interpelez pe ministrul de Interne, Cristi David, dacă el chiar e dispus să implice statul român în această mascaradă.

Va urma o dispută în instanţă, dar Justiţia română, în mod sigur, va avea discernământul de a da câştig de cauză legalităţii şi legitimităţii.

În ce priveşte PNL, Miluţ şi gaşca impostoare care-şi arogă conducerea PNŢCD mizează pe prostirea preşedintelui Tăriceanu. Care nu se amestecă în tărâţele lui.

ROXANA IORDACHE

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu