SE APROPIE ALEGERILE. Taranistii nu-si identifica propriul partid dupa Milut sau Pavelescu. Deci...CONGRES! Pe cine punem in loc?

duminică, 30 iunie 2013

Un individ urduros, domnul Pavelescu


       Domnul Pavelescu se prezintă, la parada de paltoane pe care le îmbracă politicianul român, drept țărănist. Mai mult chiar, avocatul, fiindcă înțeleg că asta îi e meseria, se chinuie, printr-o sforțare de mimică și sfinctere, să treacă drept președinte al PNȚCD, un fel de întrupare contemporană a Seniorului Coposu, ceea ce îmi pare nu doar o mojicie. Pușcăria de aproape două decenii a elevului lui Iuliu Maniu, care îl face erou și martir pe adevăratul țărănist, nu poate fi substituită cu un discurs și o crăcănare de sprâncene, la televizor, unde te poți da orice, Nelson Mandela sau Iisus Hristos. Despre avocatul Pavelescu nu știam mare brânză, decât că într-o enervare, scos din vecinătatea confortabilă a paharului, Băsescu l-a desenat ca „ăla mic și cu capul mare”. Disprețul Băsescului era total și circulă vorba că l-a înjurat mai apăsat de atât, cu vorbe pe care mă sfiesc să le reproduc. Nu-s obișnuit să-i dau dreptate lui Traian Băsescu, fiindcă nu-mi dă prilejul să aibă vreodată, dar luând sama la portretul urduros al personajului evocat îmi pare că se mișcă în perimetrul unei înjurături îndreptățite.
    Acum un ceas, Pavelescu, cel instalat cu toate cururile personale (unde i-o fi văzut arendașul din Deal capul mare?!) în scaunele fruntașilor PNȚCD, se pronunța apăsat și acru într-o chestiune ridicată de reporteriță. L-a trimis Băsescu pe al doilea om din stat, Crin Antonescu, să-l reprezinte în Croația, la o ceremonie de primire a respectivei țări în familia UE? Liberalul răspunsese că nu pe Băsescu merge să-l reprezinte (pe acela îl putea reprezenta un consilier), ci România. Dacă trebuia să-l reprezinte pe Băsescu, a zis Crin Antonescu, președinte al Senatului, deci vicepreședinte al României, nu se ducea. „Ăla mic cu capul mare”, devenit avocat umil și urduros al celui care-l călca ieri în picioare, sare înalt în micimea lui, la bătaie. Băsescu are dreptate, zice el țâfnos. Băsescu e statul. Băsescu e România. Băsescu suntem noi toți. Dacă nu-l trimitea Băsescu, marele conducător și tatăl Elenei Udrea, nu era nimic, nu reprezenta nimic. Pavelescu s-a îndoit pe spate din înghițitoare și din piept și l-a ventuzat apăsat pe ponegritorul de ieri, aplicându-i țuguiate pupături multiple. Greața de a asista, în direct, la o așa lingere politică, m-a obligat la gestul brutal de a omorî televizorul care n-a mai trecut pe alt program, ci s-a întunecat.
     Ăștia, mi-am zis, sunt cei șapte sau zece la sută, simpatizanți și argați băsiști? Așa arată? Părul tuns zero și fața care mi-a părut ca o piele de bășică asudată, a adulatorului care spunea că România e Băsescu, iar fără Băsescu România nu e, mi-a indicat o lighioană fără nume, stranie în abjecție. Că l-a insultat pe Antonescu și l-a pupat în dos vârtos pe asupritorul lui de ieri, azi stăpân adulat, nu mă obliga la o reacție. Dar spunând că România e Băsescu m-a inclus și m-a tras într-o ciorbă în care nu vreau să intru. Adică m-a înjurat, nefiind în ecuația respectivă. Și-a suflat mucii lui puturoși și pe mine și pe familia mea și peste hainele spălate ale prietenilor mei. Cum adică, mă, urdurosule, cum îi tot zice un amic, noi suntem Băsescu și fără Băsescu nu reprezentăm nimic pe pământ?
A apărut o eroare în acest obiect gadget