SE APROPIE ALEGERILE. Taranistii nu-si identifica propriul partid dupa Milut sau Pavelescu. Deci...CONGRES! Pe cine punem in loc?

luni, 30 ianuarie 2012

PROIECTUL PNŢCD PRIVIND DESCENTRALIZAREA
PRIN AUTONOMIE LOCALĂ, REORGANIZARE ADMINISTRATIVĂ
ŞI ÎNFIINŢAREA REGIUNILOR.

Procesul de descentralizare administrativă şi de înfiinţare a regiunilor este unul necesar în vederea dezvoltării viitoare a României. Totuşi, acest proces nu poate fi făcut în grabă, fără o analiză extrem de obiectivă a mai multor factori, începând de la specificul regiunilor (şi aici vorbim inclusiv de delimitarea geografică a regiunilor istorice) şi mergând până la competenţele şi atribuţiile pe care trebuie să le aibă fiecare nivel administrativ în parte. Proiectele propuse până acum românilor nu au la bază nici un fel de analiză, ele fiind prezentate doar din încercarea de a abate atenţia de la problemele reale cu care se confruntă actuala guvernare, pe de o parte, sau de a fi în opoziţie cu ceea ce se doreşte de la nivel guvernamental.
PNŢCD este primul partid care a propus un proiect viabil privind autonomia locală şi descentralizarea administrativă. În lipsa unei gândiri proprii, părţi întregi din rezumatul acestui proiect au fost confiscate de diverşi, ataşate unor idei de moment şi prezentate ca fiind proiecte proprii, fără ca cei care au făcut-o să înţeleagă cum ar trebui să se desfăşoare procesul descentralizării. De aceea, luând în considerare necesitatea descătuşării energiilor de la nivelul comunităţilor regionale, trebuie recunoscute acestor comunităţi capacităţile juridice şi politico-administrative, în vederea eficientizării actului administrativ.
Având în vedere valorile fundamentale şi principiile creştin-democraţiei: subsidiaritatea, autonomia locală şi descentralizarea administrativă,
Constatând lipsa de proiecte viabile privind reformarea instituţiilor politico-administrative din România,
PNŢCD propune societăţii româneşti, tuturor românilor care cred că deciziile trebuie să fie luate de autorităţile publice cele mai apropiate de cetăţean

PROIECTUL PNŢCD PRIVIND DESCENTRALIZAREA
PRIN AUTONOMIE LOCALĂ, REORGANIZARE ADMINISTRATIVĂ
ŞI ÎNFIINŢAREA REGIUNILOR.

Acest proiect presupune:

I. Revizuirea Constituţiei României
Descentralizarea administrativă şi regionalizarea nu trebuie făcute doar printr-o lege adoptată de un anume parlament, mai mult sau mai puţin reprezentativ. Ele trebuie să fie statuate de popor şi incluse în Constituţia României. Revizuirea Constituţiei, din acest punct de vedere, trebuie să cuprindă:
- înfiinţarea regiunilor – cu statut de unităţi administrativ-teritoriale; judeţele vor păstra în continuare, la rândul lor, calitatea de unităţi administrativ-teritoriale, în timp ce municipiile mari, care au pârghiile şi serviciile publice necesare pentru o funcţionare autonomă, vor primi statut de judeţ. În spiritul descentralizării, regiunile nu trebuie să preia atribuţiile judeţelor, ci atribuţii ale Guvernului care decurg din aplicarea principiului subsidiarităţii;
- precizarea autorităţilor administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală în regiuni, şi anume: Consiliile Regionale alese (ca organe deliberative) şi Guvernatorii aleşi (prin vot uninominal majoritar, în două tururi de scrutin, ca organe executive);
- păstrarea sistemului parlamentar bicameral, cu un număr redus de parlamentari: Camera Deputaţilor (formată din deputaţi aleşi printr-un sistem de vot uninominal cu adevărat reprezentativ) şi Camera Regiunilor (ai cărei membri sunt aleşi de Consiliile Regionale);
- eliminarea raporturilor de subordonare între Stat, Regiune, Judeţe şi Oraşe/Comune.

II. Adoptarea Legii privind Statutul Regiunii
Prin aceasta ar trebui să fie legiferate:
- precizarea competenţelor Regiunii. Recunoaşterea autonomiei regionale ridică trei probleme inevitabile: (1) repartizarea atribuţiilor între stat şi regiuni, (2) organizarea instituţională care să asigure realizarea competenţelor statului şi competenţelor regiunilor precum şi armonizarea acestora, (3) controlul din partea statului în absenţa raporturilor de subordonare;
- asigurarea de buget, patrimoniu şi servicii administrative proprii Regiunilor, pentru ca acestea să îşi poată îndeplini atribuţiile;
- organizarea şi funcţionarea organelor regionale, a serviciilor regiunii, regimul personalului angajat.

III. Modificarea O.G. nr. 53/2002 privind Statutul-cadru al Unităţilor Administrativ-Teritoriale. În principiu, prin această modificare se urmăreşte ca municipiul Bucureşti să primească statut de Regiune, respectiv municipiile reşedinţe de regiuni să dobândească statut de judeţ;

IV. Modificarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale
Modificări propuse:
- o nouă delimitare a circumscripţiilor electorale, acestea devenind subunitare în raport cu unitatea administrativ-teritorială căreia îi corespunde organul deliberativ (sate – Comuna, cartiere – Oraşul şi Municipiul, subdiviziune 1 – Judeţul, subdiviziune 2 – Regiunea);
- membrii organelor deliberative (Consiliul Regional, Consiliul Judeţean, Consiliul Local) să fie aleşi prin vot mixt;
- membrii organelor executive (Guvernatorul, Preşedintele Consiliului Judeţean, Primarul) să fie aleşi prin vot uninominal în două tururi de scrutin.

V. Modificarea Legii nr. 215/2001 a administraţiei publice locale
Modificări propuse:
- cvorumul necesar adoptării hotărârilor organelor deliberative să fie cel mult 50%+1;
- directorii generali din cadrul aparatului propriu al organului executiv să poată fi învestiţi sau revocaţi din funcţie la propunerea acestuia, cu votul organului deliberativ.

VI. Modificarea Legii. Nr. 188/2009 privind Statutul Funcţionarilor Publici
Modificări propuse:
- directorii generali din cadrul aparatului propriu al organului executiv să nu mai deţină calitatea de funcţionari publici;
- gestionarea directă şi autonomă a resurselor umane din cadrul aparatului propriu al organului executiv, în ceea ce priveşte numărul funcţionarilor publici şi al personalului contractual, încheierea contractelor colective de muncă, salarizarea (făcută prin echivalare cu nivelul salariul mediu din cadrul unităţii administrativ teritoriale) ş.a.m.d.

PNŢCD va iniţia o dezbatere publică cu cetăţenii României pentru cunoaşterea şi completarea PROIECTULUI PNŢCD PRIVIND DESCENTRALIZAREA PRIN AUTONOMIE LOCALĂ, REORGANIZARE ADMINISTRATIVĂ ŞI ÎNFIINŢAREA REGIUNILOR.

sâmbătă, 28 ianuarie 2012

Ziua 15 de protest anti-portocaliu

Pe ce temă s-au contrazis demonstranţii

http://www.pressalert.ro/2012/01/ziua-15-de-protest-anti-portocaliu/

Demonstraţiile împotriva regimului Băsescu au ajuns, astăzi, în ziua 15, la Timişoara.

Chiar dacă afară nu este ger ca-n alte zile, la această oră în Piaţa Operei nu sunt mai mault de 60 de persoane care protestează. “La Bucureşti, unde e zăpadă şi ger, sunt peste o sută de persoane în Piaţa Universităţii. Noi vom rămâne aici pentru că nu renunţăm la solicitările noastre”, au anunţat organizatorii mitingului de protest. Aceştia au cerut în continuare demisia lui Boc care “acum, încearcă să se spele cu zăpada şi lopata”.

17,50 Jandarmii au de venit subiect de controversă între cei care au luat cuvântul. Asta după ce unul dintre vorbitori l-a făcut nesimţit pe şeful Jandarmeriei din Timiş pe motiv că i-a solicitat primarului Timişoarei să nu aprobe mitingurile din Piaţa Operei, după cum a dezvăluit, ieri, chiar Gheorghe Ciuhandu. Un alt demonstrant le-a luat apărarea jandarmilor, mulţumindu-le pentru modul în care s-au comportat pe toată perioada protestelor.

vineri, 27 ianuarie 2012

Inca o runda de proteste, cu retineri!

foto V.G. foto V.G.
ARAD. Încă o tură de proteste. Cei peste 100 de protestatari s-au întâlnit miercuri, ca de obicei, în jurul orei 17:00 și au manifestat la fel de pașnic până în jurul orei 19:15. Au apărut noi mesaje, manifestanții dând dovadă de ingeniozitate.

Pe unul din bannere scria „Băsescu – Poporul egal 0 – 4. Au marcat: Legea Sănătății cu Arafat, Taxa auto, Baconschi – mahala ineptă, comasatele. Toate în prima repriză, urmează repriza a II-a”. Protestatarul a declarat că „Poporul va înscrie încă două goluri, deoarece atât Băsescu, cât și Boc vor fi demiși”.

Spre sfârșitul manifestației, jandarmii au început să legitimeze puținii protestatarii care au rămas pe platou, urmărindu-i pe aceștia până în stația de tramvai. Revoluționarul Mircea Crișan a fost luat pe sus de jandarmi, deoarece a refuzat să se legitimeze. Singurul reporter aflat la fața locului în acel moment a fost luat și el la întrebări.

http://www.aradon.ro/protestul-amenda-si-jandarmii/1047079


joi, 26 ianuarie 2012

COMUNICAT AL ORGANIZAŢIEI PNŢCD TIMIŞ
privind actuala situaţie politică din România

De peste 20 de ani, manipularea politică încearcă să convingă românii că atâta timp cât schimbăm personajele aflate la putere nu mai e nevoie să le schimbăm şi metehnele. De aceea, în ceea ce ne priveşte, ca partid, constatând în aceste zile eşecul la nivel de încredere faţă de cetăţean al cvasi-întregii clase politice, susţinem că:

- revenirea la valorile naţionale tradiţionale, la cursul firesc al unei Românii coagulate, decente şi echilibrate, la firul istoric întrerupt abrupt acum 65 de ani, se poate face doar prin revenirea la Monarhie, ca unică soluţie de reformare sistemică a statului român;
- aplicarea Punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara şi a Legii Lustraţiei este mai necesară decât oricând şi este unica soluţie de asanare morală a climatului politic;
- descentralizarea administrativă şi regionalizarea, acompaniate de depolitizarea totală a instituţiilor, bazate pe regiunile istorice româneşti şi pe principiile moderne europene, reprezintă unica soluţie de reformare a sistemului administrativ;
- justiţia independentă e principalul factor de asigurare a separaţiei puterilor în stat; principala prioritate în vederea ieşirii din marasmul economic este dezvoltarea agriculturii şi utilizarea uriaşului potenţial al acesteia; iar educaţia şi sănătatea populaţiei trebuie să fie principalele direcţii pe termen scurt, mediu şi lung pentru a asigura României un viitor;
- societatea civilă, presa, sindicatele şi alte organizaţii şi instituţii neguvernamentale, trebuie să iasă de sub tutela influenţei politice şi a intereselor de grup, pentru a putea asigura în societate un climat echidistant şi eficient al dezbaterilor publice de interes cetăţenesc.

Ca reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, membrii PNŢCD au dat dovadă de deschidere în ceea ce priveşte manifestările de protest, oferind un cadru în care situaţia de astăzi din România să poată fi dezbătută legal şi în care să se facă auzite diverse puncte de vedere. În aceeaşi linie se încadrează şi participarea noastră la şedinţa de Consiliu Local de mâine, unde protestatarii pot să îşi prezinte doleanţele şi punctele de vedere în faţa aleşilor locali.

PNŢCD Timiş, 25 ianuarie 2012


National-taranistii maramureseni organizeaza, manifestarile prilejuite de comemorarea a 59 de ani de la trecerea la cele vesnice a marelui om politic Iuliu Maniu.

Programul manifestarilor este urmatorul:

Vineri, 03 februarie 2012:

  • - de la ora 12,00, la EUROHOTEL Baia Mare, Conferinta de presa cu participarea personalitatilor de seama din cadrul PNTCD ;
  • - de la ora 20,00, la Ocna Sugatag, sala de conferinte a Hotelului Salina, sedinta Comitetului National de Conducere al PNTCD.

Sambata, 04 februarie 2012, la Sighetu Marmatiei

  • de la ora 09,00, va avea loc vizitarea Muzeului „Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei”;
  • de la ora 09,45, moment de rugăciune la celula in care a murit Iuliu Maniu;
  • de la ora 10,00, In Sala de conferinte a Memorialului, se va desfasura simpozionul Iuliu Maniu;
  • de la ora 12,30, intalnirea personalitatilor prezente la manifestare cu reprezentantii presei;
  • in jurul orei 13,00, se va organiza deplasarea la Cimitirul Saracilor – Cearda;
  • la ora 13.30, Slujba religioasa de pomenire, in memoria lui Iuliu Maniu;

De la ora 16,00, la Ocna Sugatag, sala de conferinte a Hotelului Salina, reuniune politica a liderilor PNTCD.

Cazarea invitatilor, din tara si din afara tarii, se va face la Hotelul Salina din Ocna Sugatag.

marți, 24 ianuarie 2012

Consideratii.

Protestele din ultima vreme , declansate initial impotriva proiectului legii sanatatii, s-au extins si exprima in momentul de fata nemultumirea profunda a populatiei fata de degradarea nivelului de trai, in paralel cu prosperitatea tot mai vizibila a clientelei politice.

Intinderea manifestarilor demonstreaza amploarea crizei in care ne aflam.

Modul in care se desfasoara lucrurile – asemanator fenomenului “Piata Universitatii” din 1990 - demonstreaza justetea acelei manifestari si ne poate face sa regretam inca o data faptul ca cerintele exprimate atunci nu au fost luate in considerare.

In acelasi timp, faptul ca desi numarul de localitati in care se protesteaza este mai mare, numarul de manifestanti este mai mic decat in anul 1990, poate fi interpretat ca un semn ca iluziile de astazi sunt mai mici decat cele de atunci.

Modul in care au evoluat lucrurile in Romania in ultimii 22 de ani pune in primejdie viitorul natiunii.

Saracirea marii majoritati a populatiei in paralel cu imbogatirea excesiva si greu de explicat a catorva creeaza nemultumiri si suspiciuni, minand solitaritatea nationala.

Pentru recastigarea increderii si refacerea solidaritatii – conditii indispensabile progresului tarii – consideram necesar a se verifica modul in care s-au constituit averile - incepand cu cele ale oamenilor politici si ale clientelelor partidelor - luandu-se masurile necesare.

Din declaratiile multor participanti rezulta ca nu se considera reprezentati politic; se poate constata ca de mai mult timp parlamentul si-a pierdut rolul de for de dezbatere si elaborare in comun a legilor, devenind un loc de sicanare reciproca a opozitiei si puterii.

Gama larga de revendicari arata ca oamenii nu au unde sa se exprime.

Cand institutiile statului nu functioneaza normal, oamenii nu au alta solutie decat sa se exprime in strada.

Iar daca si atunci sunt ignorati, urmarile pot fi imprevizibile, iar raspunderea va reveni oficialitatilor.

Viata publica, in toate aspectele sale, trebuie sa intre intr-o desfasurare normala, bazata pe moralitate, dialog si implicarea tuturor celor interesati in rezolvarea fiecarei probleme.

Se demonstreaza din nou justetea principiilor noastre privind necesitatea “moralei crestine” si “dreptatii sociale” pentru implinirea carora trebuie sa actionam in continuare.

Bogdan GRABOWSKI
Presedinte PNTCD sector 1

sâmbătă, 21 ianuarie 2012

Manifestul anti- Basescu

Demisia si alegeri anticipate parlamentare si prezidentiale!
Cerem imperativ demisia presedintelui Basescu si a guvernului Boc, numirea de catre parlament a unui guvern nepolitic care sa organizeze cat mai curand posibil alegeri anticipate parlamentare si prezidentiale.
Este singura solutie pentru vindecarea Romaniei de cancerul generalizat in care se afla datorita unui presedinte paranoic si a marionetelor sale din guvern, din parlament si din justitie.

Mergem din rau in mai rau. Fiecare zi care trece inseamna inca un pas spre fundul mocirlei in care suntem condamnati sa ne zbatem de catre un papusar discretionar, iresponsabil, viclean, vulgar, incult si nerusinat.

Facem apel la nonviolenta in situatia in care vor continua protestele exprimate de manifestanti in numele nostru al tuturor celor adusi la disperare, de fapt in numele majoritatii covarsitoare a cetatenilor.
Fraternitatea trebuie sa inlocuiasca fratricidul.

Cerem politicienilor si partidelor politice sa nu se implice in nici un fel in aceste proteste.
Toti cei care cred in viitorul Romaniei sunt chemati sa semneze acest apel.”

Bucuresti, 14 ianuarie 2012
Sorin Iliesiu - in numele intelectualilor responsabili ai Romaniei
Domnul Victor Ciorbea, presedintele PNTCD, a declarat ieri:

"Exista o lipsa acuta de incredere in cei care sunt acum la putere. […] Trebuie in mod cert sa se recladeasca, sa se reconstruiasca increderea. Pentru ca oamenii vedeţi bine ca nu mai au incredere in nimic. Au fost mintiti, pacaliti de atatea ori şi nu mai au incredere." [...]

"Toate canalele de comunicare cu cetatenii au fost intrerupte in ultimii trei ani sa spunem, dar mai ales in ultimii doi ani. Dupa alegeri, cand preşedintele a fost reales, oamenii se aşteptau totuşi la o schimbare. Ce a venit, in plan politic? Boc 2, Boc 3, Boc 4, Boc 5, şi asta creandu-se UNPR-ul prin smulgerea unor parlamentari de la alte partide. Deci evident ca asta a nemultumit pe oamenii care votasera un partid sau altul." [...]

"Vorbeam despre dialog. Sigur ca la ora actuala lipsa de incredere in guvern si in putere in ansamblu este uriasa. Si nu vad cum ar putea reconstrui aceste punti de legatura cu societatea civila, cu oamenii simpli pe care i-au ignorat si de ale caror sentimente, de ale caror atitudini nu au tinut seama atata vreme. Acuma sigur ca in plan politic, in functie de ceea ce exista pe scena politica, e usor de spus: sigur, alegeri anticipate, venim cu alternativa - opozitia existenta, USL-ul, nu stiu mai cum. [...] Se va ameliora ceva. Nu stiu daca se va ameliora ceva fundamental. Ori oamenii tocmai de aceea, cei din strada, refuza, de regula, inclusiv pe cei din opozitie sa fie prezenti alaturi de ei. Pentru ca vor sa revina la niste principii morale si la niste oameni politici de o cu totul alta factura, care sa se bazeze pe cinste, pe corectitudine, pe moralitate, nu pe jaf, nu pe inavutire cu orice pret, nu pe miliardari sau pe sute de milioane care stau in spatele unui partid sau altul, etc. Tocmai pe acest fundal cred eu ca trebuie regandita si o reforma profunda, daca vreti, si a Constitutiei, si a clasei politice [...]

"Daca ne uitam numai la spectrul politic existent, sigur ca alternativa la Putere este Opozitia. Numai ca eu am mai spus-o, sincer, ca eu am indoieli ca este o solutie sa schimbi un FSN cu altul. Deci din punctul asta de vedere eu am retinerile mele fata de cele doua FSN-uri care ne guverneaza de 22 de ani. Si ca ar fi timpul sa vina, sa se formeze, sa se coaguleze inclusiv in randul lor si sa ajunga la putere oameni cu credinta in Dumnezeu, oameni seriosi, oameni care sa aiba o meserie si sa aiba acumulate niste venituri sau proprietati si asa mai departe." [...]

"Oamenii astia exista. Nu intru acuma in pledoarii pro domo, ca-i avem in PNTCD, care e extraparlamentar si tocmai pentru ca nu se doreste sa intram in Parlament probabil ca va fi «nationalizat» partidul si dat unor indivizi parasutati sau infiltrati in partid si apoi sa fie folosit in interese care n-au nicio legatura cu istoria acestui partid. Dar vorbesc chiar de preocuparile celor din piata si, nu in ultimul rand - sigur, veti spune ca n-are nicio legatura - totusi in piete vedem adesea portretul regelui. Deci si ideea de monarhie trebuie foarte serios gandita, nu respinsa ab initio. [...]

"Problema este ca [...] mie mi se pare aberant ca in Constitutia din '91 s-au introdus cateva prevederi ca nu pot fi schimbate niciodata - deci pe zeci sau sute de ani sau mii de ani de acum incolo - prevederile referitoare la forma de guvernamant, deci republica sau monarhie, referitoare la alte si alte aspecte. Acestea ar trebui sa dispara. Deci, primul pas: ar trebui sa se scoata aceasta interdictie de a se putea opta" [...]

"Oamenii nostri, membri taranisti sau chiar lideri, au fost prezenti si in judete si peste tot, sunt cunoscuti in localitatile respective ca sunt membri PNTCD si nici unul n-a fost dat afara de la manifestatii sau nu a fost imbrancit sau insultat. Si aici, in Bucuresti, am colegi care au participat in fiecare zi. Eu nu m-am dus acolo si nici n-o sa ma duc zilele acestea, pentru ca mi se pare normal ca oamenii sa se manifeste asa cum cred ei de cuviinta, sa nu aiba sentimentul ca se urmareste confiscarea telurilor, obiectivelor, aspiratiilor lor si e foarte bine ca lucrurile se petrec asa." [...]

"In ce ma priveste, […] eu repet: pe termen scurt, sigur, solutia ar fi aceasta - vine opozitia etc. - insa legand lucrurile de aspectele esentiale ale celor care sunt in piata si care nu apartin vreunei formatiuni politice - eu am certitudinea ca trebuie sa asistam la o schimbare intr-adevar din temelii a sistemului, a sistemului actual, inclusiv cu modificari constitutionale, de alta natura, cu asigurarea accesului cetatenilor intr-o mult mai mare masura in luarea deciziilor publice, in influentarea lor. Si, sigur, sistemul asta mafiot, clientelar - pe care l-a practicat si PDSR-ul si, ma rog, diversele forme de FSN - astea trebuie sa dispara. Cum poti sa accepti ca Afrodita sa cheltuie intr-o luna pe pantofi mai mult decat cheltuie 10 familii de oameni obisnuiti pentru intreg anul sa-si asigure intretinerea?! Si asa mai departe. E doar un exemplu.
Deci nu se mai poate merge pe acest drum. Dupa cum eu as sublinia ca n-ar fi rau, cred, ca oameni care au pregatirea, experienta necesara sa-i ajute pe cei din piete - de ce nu? - daca vor, sa-si creeze un partid nou. Generatia noua vrea un partid nou. Vad ca au intrat si cei din diaspora, tinerii care sunt la studii, la masterate, la doctorate, din diverse colturi ale lumii, isi anunta si ei solidaritatea. De ce sa nu fie ajutati chiar sa-si construiasca un partid nou, cu alte idei, cu alte principii morale, corecte, si care sa scoata Romania din acest marasm in care se afla?" [...] " De ce sa nu le dam si posibilitatea sa faca asa ceva?" [...]

"PNȚCD este cel mai vechi partid din Europa continentala, din 1869. [...]
Daca opteaza cu PNTCD cu toata istoria lui, sigur c-am fi fericiti, dar nu vrem sa le confiscam acest demers. Daca opteaza pentru un partid propriu, creat de ei, nou, bazat, in esenta, pe aceleasi principii morale pe care le avem noi si pentru care au murit celebrii martiri Maniu, Mihalache… Coposu si toti ceilalti, Ion Diaconescu, si-au consacrat viata acestor idei… Ei bine, ei pot sa creeze o alta formatiune, dar sunt convins ca din punct de vedere moral vor opta pentru aceleasi solutii si pentru aceleasi principii pe care le-a promovat, de aproape 150 de ani, partidul nostru". [...]

(extras din: emisiunea Actualitatea in dezbatere, Radio Romania Actualitati, 20.01.2012)

--
CABINET PRESEDINTE PNTCD

Tel: (004) 0755.581.334
Adresa - PNTCD sediu central provizoriu: Str. Romulus nr. 36, Sector 3, Bucuresti

"Am credinţa, şi cu ea mă voi duce dincolo, că România va reveni pe calea democraţiei numai prin Monarhie". Corneliu Coposu

joi, 19 ianuarie 2012

Declarația Societății Civile


Declarația

adoptată de arădeni la chemarea Societății Civile,

cu ocazia adunării publice din 18 ianuarie 2012

Noi, cetățenii întruniți la Arad, în fața Primăriei, în data de 18 ianuarie 2012, la chemarea Societății Civile, văzând:

  • Alunecarea României către un regim totalitar;

  • Degradarea permanentă a nivelului de trai și totala incompetență a guvernanților în gestionarea treburilor țării și orașului Arad;

  • Transformarea, fără precedent, a structurilor de stat - locale și centrale - în structuri controlate de mafia politico-financiară patronată de Traian Băsescu și PDL;

în temeiul Constituției României,

CEREM:

Pentru România:

  1. Demisia imediată a președintelui Băsescu. Președintele Băsescu a încălcat în mod sistematic Constituția României și împinge România către un stat totalitar.
  2. Alegeri anticipate organizate de un prim-ministru independent al unui guvern de tehnocrați. Actuala majoritate parlamentară este viciată, falsă și nelegitimă. Este nevoie de alegerea unui nou legislativ care să ofere susținere uni guvern stabil și competent. Actualul guvern nu mai are nici un fel de credibilitate, susținere parlamentară și competență. Este evident că se perpetuează la putere doar pentru a frauda alegerile locale și generale.
  3. Organizarea alegerilor locale la termen. Comasarea alegerilor echivalează cu o lovitură de stat. Cerem respectarea Constituției și ne opunem fraudării oficiale a alegerior prin comasare. Revenirea la alegerea primarilor și președinților de Consiliu Județean din 2 tururi.
  4. Legea Lustrației. La 22 de ani de la Revoluție structurile comunisto-securiste sunt încă active. Din 2005 au trecut în slujba lui Traian Băsescu continuând devalizarea economei naționale și manipulând viața publică.
  5. Controlul averii demnitarilor la terminarea mandatului - din oficiu și fără sesizare ANI. ANI este o instituție politizată care se sesizează discreționar doar în cazul politicienilor opoziției.
  6. Stoparea abuzurilor instituțiilor Statului: Cerem anchetă parlamentară și autosesizarea Parchetului cu privire la abuzurile comise de către Jandarmerie asupra cetățenilor în zona protestelor. Eliminarea prevederilor neconstituționale conferite de Legi acestora (ex: Legea 10/2012; Legea ”Big Brother”, Legea 4/2008;)
  7. Stoparea afacerilor “băieților deștepți”. (Roșia Montană, intermediarii în energie electrică, gaze naturale și carburanți, Legea Sănătății)

Pentru Arad:

  1. Investigarea calității și modului în care au fost realizate lucrările din bani publici. Pe bani publici și pe împrumuturi în seama cetățenilor se fac investiții masive făcute fără calitate, fără respectarea normelor legale, la prețuri de 3-4 ori mai mari decât ar fi normal. Cereme imediat Curții de Conturi să cerceteze modul în care s-a cheltuit banul public. Cerem Parchetului să se sesizeze la semnalele transmise de mass-media.
  2. Taxe locale decente. Aradul a devenit cel mai ”scump” oraș din țară. Cerem reducerea taxelor locale la un nivel similar altor orașe de dimensiunea Aradului.
  3. Căldură la preț corect. Căldura în Arad e scumpă. Cerem adoptarea unei politici locale coerente privind sistemul centralizat de termoficare, unde să fie prevăzute investiții care să conducă la reducerea costului gigacaloriei, alături de măsuri reale de protecție socială.
  4. Stoparea declinului economic și a nivelului de trai. Eliminarea tuturor piedicilor fiscale și birocratice care alungă antreprenorii locali și investitorii. Stabilirea unor condiții economice competitive în regiune (taxe locale, servicii publice, infrastructură).
  5. Reîntoarcerea la o viață publică transparentă și democratică. Cerem primarului Falcă și PDL Arad să renunțe la practica impunerii de soluții fără consultare a cetățenilor, specialiștilor, societății civile și opoziției. Aradul este un oraș în care cetățenii doresc să participe la luarea deciziilor.
  6. Stoparea măcelului asupra spațiilor verzi și înființarea de parcuri în cartiere. Concetățenii noștri din Aurel Vlaicu folosesc Cimitirul Eternitatea, neavând un parc în zonă. Oprirea distrugerii spațiilor verzi din municipiu prin construirea în parcuri și zone ocupate de verdeață. Alocarea de fonduri pentru atingerea standardului de metri pătrați de spațiu verde pe cap de locuitor, impus de legislația europeană, prin înființarea de noi parcuri.
  7. Sprijinirea sportului arădean. Aradul alocă pentru sport 200.000 Euro pe an în timp ce Timișoara alocă 5 milioane. Finanțarea echipelor de tradiție și cu performanțe (UTA, ICIM, etc.). Oferirea de facilități pentru sporturi de masă (piste de atletism, terenuri de sport în cartiere).

marți, 17 ianuarie 2012

Gentlemanul din Ceruri

De 12 ani Ion Raţiu nu mai este printre noi. A plecat într-o lume mai bună, unde de curând i s-au alăturat Ion Diaconescu şi, mai recent, Mircea Ciumara…
Trăim de multă vreme, de prea multă vreme, o tragedie ale cărei urmări încă nu le simţim, dar le vor simţi, cu siguranţă, urmaşii noştri: valorile acestui neam se sting, rând pe pe rând, iar în urma lor rămâne un veşnic gol… Unii dintre noi îl resimt şi îşi caută cu disperare alte repere… o căutare continuă, plină de speranţă, dar, din păcate, zadarnică… Vremurile politicienilor morali, verticali, principiali şi, desigur, vremurile politicienilor-gentlemeni au apus de mult “şi niciodată n-or să-nvie iară“… Iar de o tradiţie a moralităţii, a principialităţii, transmisă din tată în fiu, nicidecum nu mai poate fi vorba, fireşte, în politica zilelor noastre…

Ion Raţiu (n. 6 iunie 1917, Turda – d. 17 ianuarie 2000, Londra) a venit pe lume într-o veche familie transilvană, în sânul căreia lupta pentru cauza naţională a românilor a fost moştenire sfântă peste generaţii: de la memorandistul Ion Raţiu la marele ţărănist şi patriot Iuliu Maniu, această familie a dat mari bărbaţi României.
Cel mai bun preşedinte pe care România nu l-a avut niciodată” a urmat drumul înaintaşilor săi cu cinste şi onoare; în lungul său exil, a devenit „avocatul pe cont propriu al democratiei in Romania“. Munca sa etichetată ca “subversivă” de regimul comunist a cuprins cărţi, articole, conferinţe, congrese, întâlniri, înfiinţarea unor asociaţii, printre care Uniunea Mondială a Românilor Liberi, cu alte cuvinte o serie vastă de activităţi destinate a deschide ochii Occidentului asupra situaţiei ţărilor din blocul comunist, asupra unei Românii strivite sub cizma totalitară. “Romania a fost pasiunea constanta, niciodata tradata, a acestui barbat cu suflet de cuceritor” (Petre Răileanu)

Despre România ca pasiune ar trebui noi să învăţăm astăzi… dar de la cine?
Cu speranţa că, totuşi, încă nu e totul pierdut, că “zilele de aur” vor veni şi pentru neamul nostru cândva, curând, îl las pe Eminescu - un alt mare român, de la a cărui naştere s-au împlinit de curând 162 de ani – să vorbească în încheiere, pesimist, dar cu… pasiune:
Noi? Privirea scrutătoare ce nimica nu visează,
Ce tablourile minte, ce simţirea simulează,
Privim reci la lumea asta – vă numim vizionari.
O convenţie e totul; ce-i azi drept mâine-i minciună;
Aţi luptat luptă deşartă, aţi vânat ţintă nebună,
Aţi visat zile de aur pe-astă lume de amar.
“…

http://taranista.wordpress.com/


Zig-zag

by Vlad Petreanu on 16/01/2012

* Traian Băsescu o să intre în istoria auto-distrugerilor politice cu gluma aia ascuţită ca o piftie aruncată-n geam, “ghici ghicitoarea mea, cine pleacă?” Păi cin’să plece, Traiane… Ai noroc că nu e ’89, că TAB-urile tot alea au rămas.

* Preşedintele şi-a aplicat şutul în posterior cu o rară măiestrie: a transformat controversa complet nedigerabilă pe tema prevederilor unui proiect de lege în povestea hollywoodiană a luptei între doi eroi, cel bun şi cel rău. Cu care dintre ei să fi ţinut lumea? E ca-ntr-un western, şeful oraşului şi clica lui sunt provocaţi de un străin de treabă. Înfruntarea, pe strada principală, fireşte. High noon pe Dâmboviţa.

* În momentele de acalmie de peste zi, în Piaţa Universităţii pot fi întâlnite aceleaşi trei tipuri de manifestanţi ca întotdeauna la proteste dintr-acestea fără organizare prealabilă: un pic de pegră, nişte dezmoşteniţi ai soartei, oameni bătuţi de viaţă, fără dinţi şi fără bani, câţiva opozanţi din convingere raţională sau credinţă mistică, dar toţi sinceri în nemulţumirea lor; mai sunt naturile histrionice, pe deficit de Rudotel, agitaţi care ţipă-n permanenţă, coordonează scandări sau amplifică scandări, oameni care şi-au găsit un nou rost şi care se cred poliţia gândirii şi-s gata să se ia de gât cu orice suspect de altă părere; în fine, curioşi. Mai sunt, normal, şi securişti, îmbrăcând oricare dintre cele 3 forme. Seara, vin cei hotărâţi – şi cei violenţi, se vede treaba.

* Un suporter intervievat azi de Mediafax zice aşa: “Totul a început în Piaţa Universităşii. 50 la sută din cei strânşi acolo erau martalogi, bătrâni, femei, cetăţeni şi restul suporteri. Eram de peste tot, nu numai de la Dinamo şi Steaua. Da’ cei mai mulţi eram de la Dinamo şi Steaua. Au fost şi de la Peluza Nord de la Steaua, dar nu au vrut să iasă în faţă liderii. Liderii au interese, ca peste tot.”

* Aş vrea foarte tare ca Jandarmeria să-i anihileze, într-un fel, pe ultraşii ăştia care distrug credibilitatea demonstraţiei. Dă-le-n colo de băncuţe arse, problema e că lumea protestează spontan după ani de zile, ăsta-i un moment prea important pentru democraţia noastră ca să fie stricat.

* Cine i-a văzut pe băieţii ăia mascaţi scandând la unison, ţopăind pe loc, plesnindu-şi mâinile şi desfăcându-şi braţele coordonat, cântând răguşit lozinci care au fost, până acum, doar urlate pe la mitinguri, şi nu-i recunoaşte drept huligani de stadion, înseamnă că n-ar recunoaşte nici Intercontinentalul dacă le-ar cădea peste scăfârlii.

* Cum s-a făcut mare demonstraţia din 1990, din Piaţa Universităţii? A fost deschis balconul (legenda spune că l-a deschis Emil Constantinescu), ceea ce a permis apariţia unor lideri ad-hoc, transmiterea de mesaje către mulţime şi măcar o schiţă de alternativă la FSN (care n-a funcţionat, în cele din urmă, dar orişicât). Acum, balconul rămâne închis. Lumea se adună la Universitate că-i nemulţumită, dar manifestaţia e ca o oală în care apa fierbe fără capac, o să fiarbă până se evaporă toată sau până se termină cărbunii. Nimeni nu canalizează presiunea, care se pierde în văzduh.

* L-am văzut pe Ponta, vineri seară, rostind chestii la tv în legătură cu manifestaţia. N-am reţinut nimic. L-am văzut pe Crin, duminică seară, vorbind şi el la nişte microfoane, limpede ca melasa. Raed Arafat n-a vorbit nici la tv, nici la radio, dar toată lumea ştie ce a zis: “Nu mă implic politic. Nu vă lăsaţi manipulaţi. Legea nu se dezbate în stradă”. Dintre toţi, cine are stofă de lider adevărat şi cine-i paiaţă?

* Sper că nu-şi imaginează nimeni că o să demisioneze Băsescu sau că o să fie organizate alegeri anticipate. De altfel, la cum e procedura, dincolo că e cvasi-imposibil să faci anticipate, mai şi durează o viaţă să obţii, chiar dacă vrei, căderea guvernului. Pe de altă parte, atâta bătaie de cap ca să-l înlocuim pe Boc cu Ponta şi pe Băsescu cu Antonescu mi se pare inutilă. Dacă tot e să se-ntâmple, măcar să nu ne grăbim soarta.

* Cei mai autentici manifestanţi din piaţă nici n-au, de fapt, favoriţi politici. Ei sunt dezamăgiţi până la disperare de întreaga clasă politică. Toţi fură, toţi sunt la fel, cum să mai deosebeşti între ei? Acum dacă ar apărea un lider veritabil, acum dacă ar avea România încă o oră astrală, încă o dată noroc…

Protesetele continua si la ARAD

Protesetele continua si la ARAD
ARAD. Protestele arădenilor aflaţi pe platoul din faţa Palatului Administrativ au răsunat cu o mai mare forţă astăzi când s-au strâns peste 600 de manifestanţi. Încă de la ora 16:00, în faţa Primăriei era prezent un grup format din peste 30 de persoane.

Grosul manifestanţilor a venit după ora 17.00, dinspre Casa Sindicatelor, locul de întâlnire convenit pe reţelele de socializare. În grup compact au pornit spre Primărie, înarmaţi cu pancarte şi lozinci. Imediat ce grupul format din cei peste 200 de arădeni au ajuns în faţa Primăriei, au fost primiţi cu aplauze de către cei prezenţi. De remarcat că protestatarii au fost de toate vârstele, din mai multe categorii sociale. Cu toţii au scandat „Jos dictatura”, „Jos Băsescu”, „Tu ne-ai ciuruit, noi te-am încolţit”, „Aradul salută Bucureştiul”, „Ieşi afară, javră ordinară”. Spre deosebire de serile precedente, arsenalul manifestanţilor a fost mult mai diversificat dar la capitolul slogane ţinta a fost tot preşedintele Băsescu. Forţele de ordine au fost prezente dar nu a fost necesară intervenţia lor, arădenii manifestându-se paşnic.

http://www.aradon.ro/aradenii-din-nou-in-strada/1041555

luni, 16 ianuarie 2012

Marius Ghilezan

De ce USL seamănă tot mai mult cu FSN

Victor Ponta îl are în spatele lui pe Ion Iliescu, fostul comunist care s-a sprijinit pe Silviu Brucan şi pe influenţele lui la Moscova. Şi Victor Ponta se ţine aproape de Crin Antonescu, preşedintele unui partid istoric, reprezentativ şi bine văzut la Bruxelles. Amândoi lideri de azi, la fel ca tandemul anilor ’90 Brucan&Iliescu, conspiră din umbră la căderea “dictatorului."

Nu ies în stradă, ca nu cumva să se interpreteze. Stau în pat -lângă Ninele lor - şi mai împart bezele simpatizanţilor prin intermediul tabletelor electronice. Ar fi trimis şi Nea Nelu, dar pe atunci nu exista internet. Plus că-i era frică şi de umbra sa. Acum nu mai funcţionează cenzura ca atunci. Şi nici Brucan nu mai e în viaţă.

Recentele manifestări de stradă şi declaraţiile de după perdea arată că Victor Ponta aşteaptă acasă cuminte să vină un nou Bujor Sion şi să-l ducă direct în jilţul puterii, aşa cum "a păţit" Ion Iliescu în după amiaza zilei de 22 decembrie 1989. Atunci, ne reaminteşte Eugen Mihăescu “Între linii" (carte pe care o recomand), a sosit nepotul şi l-a dus direct în balconul revoluţiei, unde s-a prezentat ca emanat, în vidul puterii. Teroriştii trăgeau din toate direcţiile, numai asupra sa, nu. În spatele celei mai mari diversiuni din istoria României, Iliescu a copt noua putere cu titlul Frontul Salvării Naţionale. Nu a avut un program politic, doar o echipă de uzurpatori ai lui Ceauşescu. Brucan, ideologul frontului, zicea că toate orientările politice trebuie să se regăsească în acel organism nou creat, după ce a împins-o pe doamna Cornea pe scările televiziunii naţionale. Aşa şi acum Crin Antonescu. Când nu bruschează ziariştii, cheamă orice partid să adere la USL. Alianţa creată între PSD şi PNL nu are un program coerent de guvernare, la fel ca şi FSN, atunci. Prin vocea lui Ponta, useliştii anunţă că vor face un pact naţional de sănătate. Păi credeam că au deja programul alternativă.

La fel ca şi în Decembrie 1989, Victor Ponta, urmaşul lui Ion Iliescu, azi, talonat de Oracolul liberal, are doar o listă de prieteni, de umplut spaţiile goale ale cabinetului, în eventualitatea căderii puterii. Atât.

USL nu seamănă deloc cu CDR. Dacă ar fi o adevărată alternativă politică, am şti deja punctele esenţiale ale programului de guvernare. Această alianţă nu a gândit ca şi Convenţia un contract politic pregătit pentru a fi asumat şi semnat de alegători. Are prin structuri doar găşti de “foşti," rămaşi pe din afară, fomişti gata de a prelua ciolanul, fără efort. Niciunul dintre liderii USL nu colindă ţara. Preferă să se cocoaţe pe antene şi să trimită injurii, grimase şi bezele. Urmărind pe Ponta şi pe Antonescu, modul arbitrar prin care conduc cele două partide divergente ca ideologie, nu poţi să nu-ţi dai seama că cei doi urmăresc decât puterea. De dragul lor şi nu al mulţimilor. Antonescu şi-a decapitat cel mai bun prieten. Ce garanţie avem că nu ne va tăia şi nouă capul (eu fiind liberal din 1990), numai ca el să aibă loc în jilţ?

Fără un program economic sustenabil, fără soluţii financiare, România profundă va ieşi din nou în stradă. Cine garantează că Ponta nu va scoate şi el mascaţii? (Apropo de liderul USL, zilele acestea s-a răţoit la Gabriel Klimovicz, asimilându-l ziariştilor care şi-au vândut sufletul şi conştiinţa. Îi pot spune lui Ponta, că acest domn, în prezent redactor la Radio România Actualităţi, a fost timp de 20 de ani dedicat valorilor democratice, pentru care el şi familia sa au avut de suferit. Când Klimovicz era urmărit de mineri, Micul Titulescu nici nu visa să bată ascensiunea, ce-i drept teatrală, a lui Arturo Ui)

Românii s-au cam săturat de partide pentru că aceiaşi oameni se rotesc şi se rostogolesc, fără a avea o ofertă clară şi pentru cei mulţi. Mi-e frică de ce-a de-a treia cale, care nu poate fi decât una ultranaţionalistă.

Mi-e dor de Corneliu Coposu. Avea umor, era viu, generos, talentat şi dădea o notă distinctă de domn al politicii. De aceea, Petre Ţuţea l-a poreclit “Seniorul". Nu simţea nevoia să se afirme în fiecare clipă. A făcut întotdeaua abstracţie de interesul său personal şi a dispreţuit vanităţile curente. Modestia lui era fermă, cuvântului lui, angajant. Nu a vrut să fie nici prim-ministru, nici ministru, nici ambasador. Poate de asta, Ion Iliescu l-a considerat un om periculos.
“Dezidenteresul meu legat de onorurile şi demnităţile publice şi faţă de acumularea de avere îmi dă o independenţă care mă face să fiu foarte obiectiv în raporturile cu oamenii," obişnuia să spună liderul ţărănist. Partidul său nu face parte din USL.

Românii au ieşit zilele acestea în stradă de disperare. Nu pentru a fi de partea unor partide. Modul prin care Arafat a fost făcut erou arată că românii caută modele. Nu printre personajele din establishmentul politic. Dacă în ianuarie 1990, Corneliu Coposu nu punea “sula în coastele" lui Ion Iliescu sistemul pluralist ar fi fost amânat.
Nici în decembrie 1989 nu am ieşit pe străzile Timişoarei pentru o anumită forţă politică, ci doar împotriva cuiva. Masele caută mereu eroi în care să se regăsească.

Dar eroii trebuie să aibă virtute, forţă şi ţinută exemplară.

Demisia si alegeri anticipate parlamentare si prezidentiale!

Cerem imperativ demisia presedintelui Basescu si a guvernului Boc, numirea de catre parlament a unui guvern nepolitic care sa organizeze cat mai curand posibil alegeri anticipate parlamentare si prezidentiale.

Este singura solutie pentru vindecarea Romaniei de cancerul generalizat in care se afla datorita unui presedinte paranoic si a marionetelor sale din guvern, din parlament si din justitie.

Mergem din rau in mai rau. Fiecare zi care trece inseamna inca un pas spre fundul mocirlei in care suntem condamnati sa ne zbatem de catre un papusar discretionar, iresponsabil, viclean, vulgar, incult si nerusinat.

Facem apel la nonviolenta in situatia in care vor continua protestele exprimate de manifestanti in numele nostru al tuturor celor adusi la disperare, de fapt in numele majoritatii covarsitoare a cetatenilor.

Fraternitatea trebuie sa inlocuiasca fratricidul.

Cerem politicienilor si partidelor politice sa nu se implice in nici un fel in aceste proteste.

Toti cei care cred in viitorul Romaniei sunt chemati sa semneze acest apel.”

Bucuresti, 14 ianuarie 2012

Sorin Iliesiu - in numele intelectualilor responsabili ai Romaniei

duminică, 15 ianuarie 2012

REQUIEM MIRCEA CIUMARA

http://roxanaiordache.wordpress.com/2012/01/14/requiem-mircea-ciumara/

Mircea Ciumara era un om de treabă, de caracter, de cuvânt. Ţărănist până la capăt. Apropiat al familiei Coposu. Ospitalier. Profesionist. Deopotrivă intransigent şi diplomat, ca om cu principii şi educaţie.

A jucat un rol crucial în convenirea pactului de la Snagov, pentru admiterea candidaturii României la NATO, aducându-i la masa negocierilor naţionale pe preşedinţii Corneliu Coposu şi Ion Iliescu.

Degeaba a fost hulit ca ministru: a scos castanele guvernării PDSR din foc, rânind după furăciunile hrebenciucilor şi incompetenţa văcăroilor. Totodată, cealaltă aripă fesenistă, PD, i-a pus piedici fără număr la guvernare. Era prea principial pentru derbedei. Asta e realitatea.

Poate fi controversat profesional, unii îi pot contesta convingerile şi opţiunile politice: nimeni, însă, nu îi poate contesta caracterul.

Ciumara era un creştin-democrat adevărat. Clasic, ca baronul neamţ cu economia socială de piaţă.

Vestea dispariţiei lui după o boală criminală m-a îndurerat: mereu ne-am înţeles, era o simpatie necondiţionată, ne-am întâlnit de nenumărate ori în casa Coposu şi nu o dată, la ei acasă: gazde fermecătoare, el, soţia lui, Ana Maria (cu care am făcut de gardă la catafalcul Seniorului, împreună cu Ancuţa Barbu şi ne-am pomenit că avem pulovere gemene de doliu) şi simpatica lui soacră, o unguroaică rasată. Au copii ca brazii.

Sunt alături de Ana Maria – Marica, aşa cum o alinta el – şi de întreaga familie îndoliată.

Dumnezeu să-l odihnească!

sâmbătă, 14 ianuarie 2012

PARTIDUL NATIONAL TĂRĂNESC CRESTIN DEMOCRAT
S t r . R omu l u s n r . 3 6 , S e c t o r 3 , 0 3 0 5 6 3 B u c u r e s t i PNTCD
tel . +40721236125 +40732.756.889 pntcd2011@gmai l .com, comunica re@pnt cd.eu, www.pnt cd.eu

Declaratie de presa


PNTCD deplange incetarea din viata a domnului Mircea Ciumara, fruntas PNTCD inca din 1990 si fost vicepresedinte al Partidului in perioadele 1996 – 2000 si 2001 – 2004.
Mircea Ciumara a fost deputat PNTCD in legislaturile 1992 -1996, respectiv 1996 - 2000 si a indeplinit functiile de vice prim–ministru, ministru de finante si ministru al industriilor si comertului in Guvernul Ciorbea.
De asemenea, a fost membru al Academiei Romane, director general al Institutului National de Cercetari Economice, profesor in cadrul Academiei de Studii Economice Bucuresti.
Mircea Ciumara a fost in permanenta un adevar taranist, chiar daca in ultima perioada a vietii nu a mai putut fi atat de activ.
”L-am cunoscut mai bine in perioada in care Mircea Ciumara mi-a fost coleg de guvernare. In calitate de ministru al finantelor a reusit un adevarat record in ceea ce priveste reducerea deficitului bugetar urias al tarii si evitarea, impreuna cu echipa noastra guvernamentala, a intrarii Romaniei in faliment.
Si in calitate de ministru al industriilor a avut realizari deosebite. A doua zi dupa demisia mea din functia de premier, Mircea a demisionat din functia de ministru. In perioada in care am detinut prima data functia de Presedinte PNTCD (2001-2004), Mircea s-a reactivat, redevenind vicepresedinte al Partidului.
Ca om era unul cu totul deosebit: cu un verb extrem de ascutit si taios, dar si cu umor greu de egalat.
Interventiile sale erau neiertatoare chiar si in cadrul reuniunilor oficiale. In cadrul reuniunilor
informale, interventiile lui Mircea reprezentau sarea si piperul. A avut intotdeauna in anturajul lui interpreti de muzica folk ca Vali Sterian sau Cristian Paturca, precum si personalitati din viata culturala. Avea o capacitate deosebita de a se adapta si dialoga cu toate categoriile sociale. Cand se imprietenea cu cineva, dadea dovada de un devotament desavarsit. Bineinteles, toate acestea se adaugau la calitatile lui deosebite de economist si cercetator in domeniul economiei, activitate pe care a desfasurat-o cu o pasiune desavarsita si rezultate remarcabile in intreaga lui viata profesionala.
Impreuna cu toti taranistii suntem alaturi de familia indoliata si cei din conducerea partidului vom participa la funerariile colegului nostru, Mircea Ciumara, duminica, la ora 12, la cimitirul Baneasa”.

Victor CIORBEA
Presedinte PNTCD

luni, 2 ianuarie 2012

Ţărăniştii cer Patriarhului condamnarea publică a abdicării Regelui Mihai

Ţărăniştii cer Patriarhului condamnarea publică a abdicării Regelui Mihai

PNŢCD Cluj cere Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, PF Daniel, condamnarea publică a abdicării Regelui Mihai printr-o decizie a Sfântului Sinod, pe motiv că autorităţile comuniste au rupt la 30 decembrie 1947 "un legământ consfinţit de către Biserică".

Potrivit unei scrisori deschise adresată, miercuri, Patriarhului Daniel, PNŢCD Cluj a susţinut că Biserica are datoria sfântă să lupte pentru biruinţa adevărului, dreptăţii şi binelui în lupta cu minciuna, nedreptatea şi răul.

"Pe data de 30 decembrie se împlinesc 63 de ani de la aşa-zisa abdicare a Regelui Mihai, proclamarea formei de stat republicane şi deplina instaurare a sistemului comunist în România. Acest eveniment important din istoria ţării a avut nefaste consecinţe politice, sociale, economice, morale şi juridice. La 30 decembrie 1947 comuniştii au rupt un legământ consfinţit de către Biserică şi, prin urmare, în spiritul adevărului şi dreptăţii, solicităm Prea Fericirii Voastre condamnarea publică a acestui moment printr-o decizie a Sfântului Sinod al BOR. Biserica are datoria sfântă să lupte pentru biruinţa adevărului, dreptăţii şi binelui în lupta cu minciuna, nedreptatea şi răul", se arată în comunicat.

Ţărăniştii clujeni au subliniat că sistemul izolaţionist al regimului comunist a determinat o gravă înapoiere faţă de restul lumii civilizate, iar regimul totalitarist "a încălcat toate libertăţile fundamentale".

Reprezentanţii PNŢCD au precizat că abdicarea Regelui Mihai este un act lovit de nulitate şi că populaţia României nu a fost consultată în legătură cu schimbarea formei de stat.

"Orice act realizat sub presiunea vreunui şantaj este considerat nul din punct de vedere juridic, iar demisia regelui a fost şantajată cu executarea a peste 1.000 de studenţi anticomunişti. Legiferarea abdicării regelui şi proclamării republicii (reprezentată de Legea 363) nu a întrunit în Parlament nici măcar cvorumul de şedinţă", se menţionează în scrisoare deschisă.

De asemenea, ţărăniştii clujeni au subliniat că, din punct de vedere mistic, "în faţa Divinităţii, Mihai I a fost uns şi binecuvântat de către Biserică în calitate de rege al României, iar acest act reprezintă un legământ sacru care a fost desfiinţat de teroarea ocupaţiei bolşevice".

România Liberă

duminică, 1 ianuarie 2012

Stirea anului 2011

proiectromania

Stirea anului 2011 - blog Proiect Romania

Anul 2011 a adus importante prefaceri in tara si in intreaga lume, pe care insa nu le vom dezvolta in cele ce urmeaza.

Pentru romani, o stire aparuta in Adevarul online (vezi aici), de bun augur, scoate in evidenta debutul un proces de regandire a valorilor societatii romanesti, de trezire. Conform cotidianului mai sus mentionat, si mai precis a unui sondaj de opinie realizat la comanda acestuia*, romanii au o incredere din ce in ce mai mare in Majestatea Sa Regele Mihai I al Romaniei, cea mai importanta personalitate a Romaniei si nu numai.

Acesta prevesteste esecul republicii, ajungand sa ii domine pe liderii politici ai momentului, fiind plasat inaintea unor importante „nume” precum boc, udrea, basescu, isarescu, geoana, ponta etc. Conform sondajului, Regele Mihai inregistreaza la capitolul incredere un scor de 25,7%, procentaj ce il plaseaza pe locul al doilea dupa Crin Antonescu. Faptul ca Majestatea Sa va urca rapid pe locul I la capitolul incredere nu are urma de indoiala. Demn de notat este faptul ca in randul tinerilor Regele se bucura de o popularitate ridicata datorita faptului ca acestia au scapat de intoxicarea la care au fost supusi parintii lor.

Romanii s-au saturat, fapt extrem de vizibil, de jegul „elitelor”, al clasei politice actuale, si vad in monarhie o solutie demna de luat in considerare. Romanii s-au saturat de smecherasi multimiliardari ce nu se remarca decat printr-un trecut intunecat, afaceri dubioase, tupeu si aroganta, precum basescu, udrea, boc, funeriu, nastase, ponta, geoana, mazare (adica de toti cei care de 20 de ani ne conduc, ne fura si ne mint). Timp de 20 de ani ciorile vopsite ale defunctului regim comunist, (fostii turnatori, securisti, si politruci analfabeti, adica aceiasi analfabeti “jmecheri” ai regimurilor de dupa 89) si mai nou fiii si fiicele acestora au ajuns sa conduca/paraziteze Romania.

Doar instaurarea monarhiei va duce la primenirea clasei politice si a societatii, la reinstaurarea bunului simt si a normalitatii in societatea romaneasca. Acum poporul este invitat sa ia atitudine, sa se trezeasca, sa nu mai lase puterea in mana unor scursuri (este timpul sa nu ne mai ascundem dupa cuvinte). Poporul are de ales intre nulitati mafiote si bun simti, normalitate.

Traiasca Regele in pace si onor!

* Stau si ma intreb care este insa scorul real, tinad cont de faptul ca Patriciu (basist de nevoie), datorita unui trecut mai ascuns si a unor afaceri problematice, este santajabil. Sa fi umblat oare la cifre pentru a nu-l alerta pe tovarasul basescu? Sunt sigur ca regele se bucura de o incredere cel putin dubla in inimile romanilor

PS: daca in decembrie 1989 monarhia ar fi fost reinstaurata in drepturile depline, alta ar fi fost soarta acestui popor.