Aniversarea a 85 de ani de la crearea PNT ar putea fi (ar trebui sa fie) un moment de reflectie referitor la conditia dramatica in care se afla PNTCD, conditie care in ultimele zile pare a se deteriora din nou.

Singura atitudine posibila si corespunzatoare unei elementare deontologii, a respectarii principilor si a sacrificilor pe care marii nostri inaintasi, incepand cu Maniu si Mihalache, au inteles sa le faca in interesul peren al poporului roman, consista in renuntarea definitiva la orice comportament sau atitudine politicianista (la sforarii si combinatii). Acestea nu sunt numai contrare traditiei si luptei PNTului si oricarei morale, dar s-au dovedit si total neproductive, ducand partidul din impas in impas. Nu negocind orice aliante, nu agatandu-ne de un partid sau altul, nu cersind ajutorul lor, nu umilindu-ne si acceptand compromisuri compromitatoare, nu renuntand "temporar" la principii, nu facandu-ne frate cu dracul pana trecem puntea, vom putea servi interesele Romaniei si ale romanilor.

Tara noastra, in grelele momente de cumpana pe care le traverseaza astazi, are imperios nevoie de repere, de atitudini care sa constituie referinte, de simboluri care sa se raporteze la identitatea si spiritualitatea noastra nationala. Simbolurile joaca un rol important in viata natiunilor. Este inadmisibil ca in continuare sa se evoce obligatia succesului politic (intrarea in cursa electorala) abandonand pentru moment principii si deontologie, in speranta (evident iluzorie) ca odata ajunsi in anumite pozitii, cu responsabilitati, vom sti sa ne aratam muschii si sa actionam cu eficienta in promovarea moralei in politica. Nu putem sa ne bizuim decat pe proprile noastre forte si trebuie sa stim sa renuntam la ambitii pentru promovarea adevaratului interes national.

In politica nu ai decat adversari si concurenti si acestia din urma nu te vor accepta decat in masura in care gasesc un interes si esti destul de puternic si ferm ca sa te poti impune. Cum, pentru moment, PNTCDul nu este puternic trebuie sa stie sa fie ferm in atitudini. Nici PDL si nici PNL, iar PSD iese din discutie, nu ne vor respecta altfel. Sa nu ne imbatam cu apa rece nici in privinta PPE. Si acesta are aceasi atitudine cinica si interesata, viziunea crestin-democrata si abordarile corespunzatoare au devenit total minoritare in cadrul acestei familii politice.

In memoria martirilor nostri avem datoria, obligatia, sa pastram vie flacara moralitatii in politica. Daca PNTCDul nu o poate pastra ca partid avem datoria sa o pastram intr-un alt cadru, fie el si fara o directa participare electorala. Nu facem nici un fel de serviciu PNTCDului, dimpotriva, acceptand orice compromis in idea de a nu-l lasa sa moara. Daca nu putem actiona ca partid pentru promovarea valorilor in care credem consider ca este de datoria noastra sa lasam PNTul, acest mare partid al romanilor, cu gloria lui si sa nu-l mai folosim drept instrument al unor promovari personale.