SE APROPIE ALEGERILE. Taranistii nu-si identifica propriul partid dupa Milut sau Pavelescu. Deci...CONGRES! Pe cine punem in loc?

miercuri, 20 august 2008

Ion Diaconescu şi surorile Coposu, contestă conducerea PNŢCD




Preşedintele de onoare al PNŢCD, Ion Diaconescu, şi surorile Coposu sunt de părere că se impune un congres extraordinar şi reclamă decizia actualei conduceri ca ţărăniştii să candideze pe listele PNL, susţinând astfel facţiunea care cere debarcarea lui Marian Miluţ şi Aurelian Pavelescu.
"Un congres extraordinar e binevenit. Sunt de acord cu colaborarea cu PNL, dar în nume propriu, nu pe listele PNL", a explicat, pentru NewsIn, Ion Diaconescu. Potrivit unei scrisori deschise adresate membrilor şi simpatizanţilor, preşedintele de onoare al PNŢCD consideră că se impune "o largă şi reală dezbatere democratică internă" pentru găsirea soluţiilor "corecte" de ieşire din situaţia generată de eşecurile electorale. De asemenea, Rodica Coposu şi Flavia Bălescu, surorile lui Corneliu Coposu, critică, tot printr-o scrisoare deschisă adresată membrilor şi simpatizanţilor, faptul că revenirea partidului nu s-a produs sub actuala conducere a formaţiunii. "Pentru relansarea PNŢCD, este necesar un proiect politic care să conţină un profil clar al partidului, o finanţare corespunzătoare şi un mesaj identitar consistent şi coerent. De asemenea, proiectul politic trebuie să prevadă clar care sunt formele şi limitele colaborării PNŢCD cu alte formaţiuni politice, în scopul coagulării forţelor autentice de centru-dreapta. Suntem de părere că noua orientare a unor persoane din conducerea executivă - în sensul candidaturii câtorva ţărănişti pe listele PNL - este fatală pentru PNŢCD atât din punct de vedere juridic, dar mai ales politic", precizează cele două surori Coposu care, din aceste motive, se declară "bucuroase" de convocarea Congresului extraordinar al PNŢCD pentru 24 august, ca singura cale de reconfirmare a identităţii şi tradiţiei. Cele două sunt nemulţumite şi de politica "demiterilor arbitrare" a celor care au avut rezultate nesatisfăcătoare, "atunci când aproape toate rezultatele sunt nesatisfăcătoare", ori a celor care au păreri contrare conducerii. Prim-vicepreşedintele PNŢCD, Aurelian Pavelescu, a declarat, pe 30 iulie, la Cluj, că partidul său vrea să obţină 6-7 deputaţi în urma alegerilor parlamentare, candidând sub sigla PNL, urmând ca ulterior să constituie un grup parlamentar de independenţi. Aurelian Pavelescu a explicat avantajele colaborării cu PNL, care încă nu a fost încheiată între conducerile celor două partide. Pe de o parte, ţărăniştii îşi vor putea promova proiectele şi iniţiativele legislative de dreapta, cu sprijinul PNL, în Parlament. „Colaborarea cu PNL dă o şansă PNŢCD de a supravieţui şi a continua procesul de reorganizare pe termen mediu şi lung”, a spus prim-vicepreşedintele PNŢCD.Decizia conducerii PNŢCD a fost însă contestată de o serie de filiale ale partidului, începând cu cea din Bucureşti care a hotărât retragerea sprijinului politic preşedintelui organizaţiei, Aurelian Pavelescu, "pentru rezultatele dezastruoase obţinute la alegerile locale din luna iunie 2008, în calitate de candidat al PNŢCD la Primăria Generală a Capitalei, incapacitatea, lipsa de preocupare pentru coordonarea organizaţiilor de sector subordonate şi abateri de la principiile şi doctrina PNŢCD". La începutul lui august, 27 de filiale ale ţărăniştilor s-au întâlnit la Timişoara şi au decis convocarea unui congres extraordinar pentru schimbarea actualei conduceri, respectiv a preşedintelui Marian Miluţ şi a prim-vicepreşedintelui Aurelian Pavelescu. Constestatarii acestora vor ca şefia partidului să fie preluată de Radu Sârbu, în prezent suspendat din PNŢCD pentru o perioadă de un an.
Luni, 25 august Ion Diaconescu va implini 81 de ani !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu