TOT DESPRE COPOSU. CĂŢEI, PISICI ŞI MÂINE, PARASTASUL

vineri 12 noiembrie 2010
http://roxanaiordache.wordpress.com/

Foto: Pascal Ilie Virgil

Încep cu anunţul potrivit căruia mâine, începând cu ora 11:30, familia organizează, la Biserica “Sfânta Tereza” din apropierea cimitirului Bellu catolic, slujba de comemorare a 15 ani de când Corneliu Coposu a plecat la Dumnezeu. Pomenirea continuă la mormânt.

Acum vă povestesc, pe scurt, despre Patrocle, căţelul care l-a iubit la infinit. Era un maidanez superb, care, atunci când cel pe care îl considera stăpânul lui a stat mai multe luni în Germania, pentru tratament, îl aştepta în fiecare zi în faţa casei. Surorile îl hrăneau şi îl mângîiau.

Când s-a întors – vă amintiţi, atunci când a declarat pe Otopeni că vine să dea jos guvernul – Patrocle a venit în faţa maşinii care oprise în faţa uşii casei şi s-a dat, la propriu, peste cap. După care, când Seniorul a coborât, s-a plecat la picioarele lui şi pe urmă s-a urcat pe pieptu-i, ca să fie mângâiat. Şi a fost.

După câteva luni, a urmat calvarul. Suferinţa Seniorului acasă, înainte de internarea pe ultima sută de metri. Aveau o pisicuţă, un pui care s-a îmbolnăvit şi a suferit cumplit. Plângea. Îi rupea inima. Aşa slăbit cum era, se ridica din pat şi venea la pisică, iar surorilor le zicea: Faceţi ceva pentru mâţu’ ăsta!

La un moment dat, pisoiul a murit. În scurt timp, Corneliu Coposu l-a urmat. Aşa s-a întâmplat şi la noi. S-a dus Piki, pe urmă unchiul meu. S-a dus Gogu, pe urmă, mama. Probabil că n-aş fi crezut asta dacă n-aş fi văzut. Mâţa e avocat pe lângă îngeri.

Şi căţelul. După ce Corneliu Coposu n-a mai fost, Patrocle s-a ascuns să moară.

P.S. Cât priveşte poza, am spus când am postat-o anii trecuţi că e exclusivitate, după care am adăugat că preluarea se cuvine făcută cu menţionarea autorului, Pascal Ilie Virgil. Eu am scris, eu am auzit. Oricum, ce scrie Seniorul pe spatele fotografiei n-aveţi cum să ştiţi.