SE APROPIE ALEGERILE. Taranistii nu-si identifica propriul partid dupa Milut sau Pavelescu. Deci...CONGRES! Pe cine punem in loc?

duminică, 14 noiembrie 2010

Comunicat al PNŢCD cu privire la "Tratatul dintre România şi R. Moldova privind regimul frontierei de stat, colaborarea şi asistenţa mutuală în problemele de frontieră"


România MarePNŢCD reafirmă faptul că Dreptul Poporului Român la unitate naţională, la respectarea identităţii, la vieţuirea sa în întreg teritoriul său istoric îşi are temeiul în dreptul său natural, dincolo de conjuncturi interne sau internaţionale. Acest drept este imprescriptibil, indiferent dacă poate fi exercitat întotdeauna plenar.

PNŢCD consideră că, în prezent, obiectivul principal al politicii externe a României – victimă până azi a cârdăşiei comunisto-fasciste - trebuie să fie refacerea unităţii naţionale, prin înlăturarea urmărilor Pactului Ribbentrop-Molotov.

Proclamarea „Republicii Moldova” - în August 1991, pe o parte din teritoriile răpite României - a reprezentat un pas în direcţia eliminării şi pentru România a urmărilor acelui Pact infam.

Integrarea Basarabiei, administrată azi ca „Republica Moldova”, în Uniunea Europeană este o acţiune pozitivă şi trebuie promovată ca un nou pas în aceeaşi direcţie a refacerii unităţii naţionale.

Deşi nici un tratat nu poate afecta dreptul la unitate naţională, PNŢCD consideră că guvernarea actuală şi-a luat o mare răspundere prin semnarea aşa-zisului „Tratat dintre România şi R. Moldova privind regimul frontierei de stat, colaborarea şi asistenţa mutuală în problemele de frontieră”.

Considerăm că trebuiau făcute eforturi diplomatice mai hotărâte pentru a se evita orice act ce ar putea dăuna procesului natural de revenire la Patria-Mamă a Teritoriilor din Est.

PNŢCD, are ca obiectiv centralrefacerea unităţii naţionale în temeiul adevărului şi dreptăţii şireafirmă preocuparea sa pentru a se acţiona astfel încât, atunci când ne va ajuta Dumnezeu, să readucem acasă pe fraţii noştri, să tratăm cu respect şi minorităţile ce trăiesc în teritoriile noastre de peste Prut, aşa cum ne-au învăţat înaintaşii:

Noi vrem să întronăm în România Mare libertatea tuturor neamurilor şi a tuturor cetăţenilor.” - Iuliu Maniu, la 1918

Biroul de Presă al PNŢCD

http://www.pntcd.eu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu