Dor de plictis


Într-un stat civilizat, guvernat de reguli ( mă feresc de sintagma “stat democratic”, care nu ştiu dacă mai descrie ceva astăzi), politica ar trebui să fie teribil de plicticoasă. Într-un astfel de stat raporturile sunt instituţionale, definite de reguli care nu mai intră în jocul interpretărilor, acţiunile sunt regulate de proceduri, totul e previzibil, limpede reglementat, nespectaculos. Sistemul normativ nu îngăduie surprizele, mutările şoc, spectacolul retoric ori refluxul umorilor personale. Pentru că într-un astfel de stat (ideal) personajele care ocupă demnităţile respective, persoanele care reprezintă instituţiile aflate în varii raporturi nu interesează. Dialogul instituţional, plicticos, cum spuneam, nu ar admite, într-un astfel de stat, mari exerciţii de stilistică, nici aproximări ale limitelor normei sau redefiniri în cheie personală pentru termenii procedurilor. Plicticos, previzibil.

Procesul electiv, rămânând între graniţele statului ideal, ar opera cu nişte criterii la fel de plicticoase: onestitate, competenţă. Relativa şi discutabila carismă ar fi aproape neseminificativă, dibăcia retorică irelevantă, simetria faciesului complet neimportantă. Ştiţi cum se ajunge la acel stat ideal? Prin competenţă. Dar nu despre competenţa politicianului este vorba, ci despre dezirabila, dar irealizabila competenţă a alegătorului. Un alegător incompetent, umoral, dispreţuitor al regulilor şi incapabil de a accepta lucrurile plicticoase va alege un politician incompetent, umoral, dispreţuitor al regulilor şi incapabil de a accepta lucrurile plicticoase.

Noi trăim azi vremuri deloc plicticoase. Unii găsesc demne de dispreţ personaje precum Ponta şi Antonescu, ori mişcarea politică pe care o reprezintă. Dar sar cu grăbire în apărarea unui individ odios, dezgustător, întruchipare a ticăloşiei celei mai abjecte, precum Băsescu. Alţii, dimpotrivă, îl detestă pe Băsescu, pe drept motiv, dar sunt gata să ofere nemeritate indulgenţe celor care pentru a-l darâma pe Băsescu şi pentru a se aşeza pe dânşii în locu-i vizitează acelaşi inventar de abuzuri, nereguli şi lipsă de onestitate. Ca întotdeauna se caută cântarul care poate măsura răul mai mic. Şi, tot ca întotdeauna, în loc de cântar se măsoară din ochi.

În toată istoria asta, fiecare dintre noi trebuie să aibă o opţiune. Personal susţin suspendare lui Traian Băsescu. Fără ca prin asta să mă înrolez în corpul zgomotos de susţinători fără condiţii ai USL. Dar suspendare lui Băsescu duce lucrurile acolo unde ar trebui duse: la votul cetăţeanului. Şi ajunşi acolo voi vota fără ezitare pentru demiterea individului. Pentru că m-am săturat de zeus, jucător, eba, udrea, căşuneanu, boc, pinalti, oltean, roşia montană, chevron, flotă, casa din mihăileanu, anastase, falcă, mafia aslfaltului, boureanu, lingăi, mizerie etc. etc. etc. etc. etc. Apoi la toamnă vom mai vedea. Iar după aceea vreau o lungă, lungă perioadă în care să mă plictisesc. Vreau plictiseală. Multă plictiseală.

 by Mordechai