SE APROPIE ALEGERILE. Taranistii nu-si identifica propriul partid dupa Milut sau Pavelescu. Deci...CONGRES! Pe cine punem in loc?

duminică, 6 decembrie 2009

BĂSESCU NU ARE CUM SĂ CÂŞTIGE DECÂT PRIN FRAUDĂ

duminică 6 decembrie 2009 de Roxana Iordache

Fiecare popor are credulii, proştii şi ticăloşii lui. Dar suma lor nu poate fi la noi suficientă pentru realegerea lui Băsescu – o catastrofă, cum spune Crin Antonescu. Şi nu cred că prea mulţi dintre alegătorii liberali se pot prosti subit.

Crin: electoratul meu nu e ca oile cu care a scris d-l Flutur pe deal, să-l prostească Băsescu – minciuna greţoasă privind “guvernarea de dreapta”. După ce a distrus toate coaliţiile în care a intrat şi a făcut vid în jurul PD-L. PD care, peste noapte, a trecut de la stânga la dreapta. După ce Băsescu câştigase conducerea PD cu moţiunea: “România puternică, România social-democrată“.

Crin a fost mereu de dreapta. A fost mereu liberal. E consecvent cu principiile. Crin Antonescu este primul om politic şi om de stat, de la Corneliu Coposu încoace, care, deşi tânăr, nu vrea nimic pentru el. Putea avea funcţia de prim-ministru, i-au oferit-o şi Băsescu, şi Geoană. A refuzat-o, e om de onoare şi are viziune strategică: proiectul Johannis. Putea avea funcţia de preşedinte al Senatului. A declinat-o. A spus că absolut nici o funcţie nu se discută înainte de alegeri. Şi s-a încheiat un acord de principiu, fundamentat pe principii. Un gentlemen agreement.

Cine îl susţine pe Băsescu? Partidul prezidenţial. Udrea, pe care o vrea prim-ministru. S-a afişat ieri cu ea în Piaţa Palatului din Capitală cu mâinile pe sus.

Cine îl susţine pe Geoană? Toate partidele, în afară de PD-L. Îl mai susţin elite ale societăţii civile. Pentru coaliţia Crin-Geoană-Johannis.

Ce ne aduce Băsescu, aşa cum s-a şi lăudat, că va face la fel ca până acum? Dezbinare, haos, corupţie, ţigănie, instabilitate, criză generalizată, incapacitate de plată, poliţie politică, revoltă în stradă, stare de necesitate, regim personal. O catastrofă, cum spune Crin.

Ce ne aduce votul pentru Geoană? Normalitate. Majoritate. Stabilitate. Guvern condus nemţeşte. De aici, pornesc toate. Va fi foarte greu, dar va fi benefic.

Mă adresez în particular alegătorilor lui Crin. Să nu uităm în cine putem avea şi în cine nu putem avea încredere. În Crin sau în Băsescu? Cine a minţit sistematic, a trădat, a înşelat, s-a folosit de aliaţi, chiar de fideli şi i-a abandonat? Nu Crin!

Crin ne-a prevenit cu zile bune înainte de primul tur: ”Cei care vor să-l voteze pe Băsescu în turul II, să-l voteze din primul tur. N-am nevoie de voturile lor”. A spus clar. S-a ţinut de cuvânt. A fost mereu împotriva imposturii Băsescu. Crin este diametral opus lui Băsescu.

Cine l-a votat pe Crin în primul tur şi s-ar orienta spre Băsescu în al doilea tur şi-ar trăda propria opţiune de schimbare. Şi propria capacitate de judecată. E simplu, logic şi clar: dacă era acum Crin în finală, cum se administra situaţia? Nu depindeam noi de voturile PSD, aşa cum depind ei acum de voturile PNL? Iar noi avem mai mult de câştigat, din poziţia în care ne aflăm.

Prin proiectul Johannis, alegătorii lui Crin obţin guvernarea, în principiile şi valorile pe care le susţin, iar Mircea Geoană le-a garantat prin protocolul încheiat:

- Klaus Johannis, premier independent, care are ultimul cuvânt în alcătuirea Guvernului şi este om de onoare.

- Guvern de profesionişti, alcătuit din parteneri compatibili, în absenţa factorului conflictual.

- Garanţia eliminării impozitului forfetar.

- Garanţia cotei unice. Scăderea ei deîndată ce condiţiile economice vor fi îndeplinite.

- Garanţia reconcilierii naţionale, după 20 de ani.

- Coaliţia dreptei autentice – PNL şi PNŢCD – în alianţă cu stânga autentică, PSD care, prin Mircea Geoană, pentru prima oară, şi-a recunoscut sub semnătură greşelile trecutului, unele chiar sub numele de criminale. Geoană nici nu a fost, pe atunci, membru al FSN.

Iar dacă PSD şi-a cerut iertare pentru mineriade, PD(-L) nu a făcut-o niciodată, chiar dacă partidul lor este legatar juridic al FSN (îl poartă ca denumire la tribunal). Nu l-am auzit vreodată pe Vasile Blaga cerându-şi iertare pentru telegrama de felicitare trimisă minerilor după mineriada din iunie 1990, ca prefect de Bihor. Ce să mai zicem de Băsescu, care era subsecretar de stat la Transporturi, şeful lui Dobre, care l-a dat afară pe ing.Mănucu, care oprise trenurile cu mineri, iar Dobre le-a repornit şi la câteva zile după mineriada din iunie 1990, Băsescu a fost avansat ministru al Transporturilor. Şi după mineriada din septembrie 1991, Stolojan l-a menţinut pe Băsescu la Transporturi.

Iar Stolojan l-a susţinut frenetic pe Ion Iliescu, în 1996 s-a reîntors special de la Banca Mondială, ca să fie şeful comitetului de sprijin în campania electorală, cu justificarea: “Am venit să recunosc valoarea”.

În ce-l priveşte, Valeriu Stoica, care căinează azi alianţa cu PSD este cel care, în calitate de preşedinte al PNL, a semnat un protocol de susţinere cu PSD, condus de Adrian Năstase.

Şi apropo: când, acum un an, Băsescu “îşi vedea visul cu ochii” – după ce PD-L se milogise de PSD la negocieri prin veceuri -, atunci şi PSD, şi Geoană, şi Iliescu, şi mogulii, şi toţi pe care azi îi demonizează erau buni. Au devenit răi în 5 minute. Şi nici atât nu durează cuvântul lui Băsescu. El nu are cum să câştige decât prin fraudă.

AMR: câteva ore. Vor încerca să fure, să întoarcă rezultatele, să se isterizeze în stradă. Va fi o zi solicitantă, un veritabil război psihologic. Care premeditează frauda masivă. Şi mişcările de stradă prin care, fie să descurajeze electoratul schimbării şi să-l determine să se predea în faţa fraudei, fie să provoace un pseudo-război civil, ca să justifice starea de necesitate. Zic pseudo-război civil, pentru că pe stradă Băsescu va revărsa interlopii, detaşamente portocalii. Paramilitare.

Isteriile lui TRU şi Udrea de pe blogurile lor anunţă mizeria. Dacă ea e Miţa Baston, revoluţionară de la paşopt, TRU face să tresară de emoţie cenuşa lui Brucan, când scrie despre “bandele lui Antonescu, Geoană şi ale trădătorului Ciuhandu” de la Timişoara, la fel cum propaganda comunistă “bandele lui Maniu”, iar junele propagandist Brucan cerea, în “Scânteia”, condamnarea la moarte a preşedintelui naţional-ţărănist, în numele “Tribunalului Poporului”. La fel face şi TRU, celebrând, în schimb, impostura nomenclaturistului Băsescu. Putred de corupţie, cu famiglia şi camarila lui.

Marius Mina ne trimite o alertă a Departamentului de Stat: “The Department of State advises U.S. citizens to to exercise caution when traveling in Romania. American visitors to Romania may encounter large street demonstrations in urban areas which could involve significant unrest. They should avoid areas where such demonstrations are in progress and, in particular, refrain from attempts to photograph the demonstrations”.

Băsescu e iresponsabil şi nu va şti să piardă. Dar cu cât diferenţa în defavoarea lui va fi mai mare, cu atât îi va fi mai greu să inverseze rezultatele şi să pretindă că sunt reale.

Noi trebuie să fim imuni la intoxicări şi provocări. Iar dacă majoritatea alegătorilor care compun electoratul lui Crin votăm, de obicei, spre seară, acum trebuie să ne mobilizăm şi să votăm cât mai devreme.

1. Dăm trendul în exit-poll-uri – ştim că de pe la prânz încep să apară primele estimări pe net.

2. Suntem siguri că avem timp să votăm, pentru că, de cum se întunecă, vor începe cu porcăriile, cum ar fi busculade, blocări ale secţiilor de votare prin cozi artificiale şi pe urmă refuzul de le permite celor prezenţi să voteze, cum s-a întâmplat la primul tur, când zeci, poate sute de mii de alegători, mai ales tineri şi foarte tineri, n-au apucat să voteze, după ce mai stătuseră şi pe la cozi degeaba.

Disperaţii vor fura, cu secţiile speciale. Vor face manevre de stradă. Vor face totul, se vor da de ceasul morţii, vor risca puşcăria, ca să câştige Băsescu. Nu vor reuşi.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

P.S. Celor care se pretind mai anticomunişti decât surorile Coposu, o întrebare: chiar credeţi că doamna Cornea vrea comunism? :lol:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu