SE APROPIE ALEGERILE. Taranistii nu-si identifica propriul partid dupa Milut sau Pavelescu. Deci...CONGRES! Pe cine punem in loc?

luni, 1 august 2011

Gruparile din PNTCD Arad s-au reunit

Ţărăniştii au discutat cu Ciorbea Foto: S.T. Ţărăniştii au discutat cu Ciorbea Foto: S.T.
ARAD. La sediul PNŢCD, liderii celor două fracţiuni au stat de vorbă cu Victor Ciorbea căutând căi de colaborare. (1 comentariu)

Sâmbătă şi duminică, fostul premier Victor Ciorbea a fost oaspetele ţărăniştilor arădeni din ambele grupări, atât în municipiu cât şi în judeţ. Astfel, sâmbătă, în prezenţa liderilor judeţeni Marcel Chişcan, Vlad Botoş, respectiv Virgil Florea şi Nicolae Berce, plus mai mulţi preşedinţi de filiale din judeţ, de ambele părţi, Victor Ciorbea a discutat despre posibilităţile de colaborare a celor două facţiuni, ca un pas spre reunificarea partidului.

„Sper că legăturile mele cu oameni din ambele grupări, pe care eu, personal, le consider chiar prieteneşti, vor contribui la crearea unui cadru de colaborare şi la Arad, aşa cum s-a întâmplat în alte judeţe. În concepţia noastră, timpul este prea scurt acum ca să demarăm conferinţe judeţene, astfel că acestea vor avea loc după alegerile parlamentare de anul viitor. Sunt convins că reunificarea partidului se va produce, am demarat procedurile pentru înregistrarea rezultatelor Congresului, însă, în acelaşi timp, mergem, în paralel, şi cu promovare creării acelei alternative- eu am numit-o „Calea dreaptă”- care să ne asigure participarea la alegeri, indiferent de mersul proceselor de la tribunal”, a declarat Victor Ciorbea.

În urma discuţiilor, ambele părţi şi-au arătat disponibilitatea de a colabora pe proiecte, sub titulatura PNŢCD, în aşteptarea unui congres care să ducă de facto la reunificarea partidului. Până atunci, s-au reunit sâmbătă, la „Festivalul clătitelor”, de la Moneasa şi dumunică, la Şomoşcheş, la comemorarea eroilor rebeliunii anticomuniste.


http://www.aradon.ro/gruparile-din-pntcd-arad-s-au-reunit/958213

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu