Prezentata ca o lupta pentru pastrarea identitatii partidului, a “autenticitatii” sale, disputa pentru functia de presedinte duce la idei care releva obiective mult mai “prozaice”.

Copiind, parca, anecdota cu parintii care, vazandu-si copilul murdar, se intrebau daca sa-l spele sau sa faca altul, s-a lansat ideea ca, poate, ar trebui ca, pana una-alta, “recuperarea” partidului intarziind a se produce, pur si simplu sa se faca altul!
Si, pentru a ilustra zicala potrivit careia “iadul este pavat cu bune intentii” (de fapt, formula mai exacta cred ca ar fi: “iadul este pavat cu declaratii de bune intentii”!), suntem asigurati ca este o masura provizorie, urmand ca dupa “recuperarea partidului” sa ne regasim cu toti in PNTCD (?!).

De ce este necesara eventuala masura a infiintarii unui alt partid?
Explicatiile sunt cam neclare.
De la ultra-optimista (si ultra-fantezista!) intrare in parlament – afirmandu-se, ca totusi, mai sigura este intrarea ca membrii ai unui alt partid – urmand, vezi Doamne! – ca odata in parlament fiind, “oamenii nostri” sa se declare “independenti” si, eventual, chiar “taranisti”, pana la (promitatoarea, totusi!) ocupare de functii in institutiile deconcentrate (eterna poveste cu “cocosul rosu” – utilizata si de Milut, la vremea respectiva!).

Este interesanta – desi dezamagitoare – capacitatea oamenilor de a crede ceea ce le-ar placea sa fie: de la succesul rapid in justitie, pana la – iata – accesul in administratia locala si chiar in parlament!
Se poate, oare, spera ca un partid - chiar “prieten” (!!) – sa aiba atata “bunavointa” incat sa fie dispus sa cedeze din jumatatea sa de colegii in care poate candida (pe care trebuie sa o imparta si cu partidul cu care are déjà o “alianta”!) un numar de locuri (si inca eligibile!) pentru “oamenii nostri”?!
Nu are destui “doritori” dintre membrii sai (care il servesc – inclusiv prin cotizatie) de ani de zile?!
Naivitatea de a crede asa ceva se potriveste cu pretentia de realism?
Sau este o vanzare de iluzii?
Cu astfel de oameni se poate spera sa fie salvat partidul?!
Si este numai vina lor sau si a celor care le vand iluzii?
Desigur, naivitatea nu poate fi scuzata – mai ales la adulti care au si pretentia de a face politica! – dar sunt de condamnat si vanzatorii de iluzii (indiferent daca este vorba de Caritas, de FNI sau de parvenire politica)!
Onestitate, realism si lipsa de interes personal material – iata cateva dintre conditiile necesar a fi indeplinite pentru a exista o sansa de redresare.
Le avem, oare?
Daca “da” – sa o dovedim!

B.G.

P.S – Ciudate sunt meandrele gandirii si comportamentului – asa cum se reflecta ele in afirmatiile unor “lideri”!
S-a inceput prin a se pleda pentru alianta cu indiferent cine (celebra fratie cu “necuratul” pana se trece puntea…) justificandu-se prin necesitatea ca partidul sa indeplineasca conditiile de existenta prevazute de legea partidelor.
Lepadand “grija” de existent partidului, s-a ajuns acum sa se motiveze aceleasi aliante cu necesitatea ca – chiar pe cai ocolite – “oamenii nostri” sa intre in parlament.
Nu ar fi mai corect sa se recunoasca adevarul si sa se spuna pe fata, barbateste: “pofta” (de pozitii, de onoruri, de avantaje materiale etc.)!