SE APROPIE ALEGERILE. Taranistii nu-si identifica propriul partid dupa Milut sau Pavelescu. Deci...CONGRES! Pe cine punem in loc?

miercuri, 8 august 2012

„PNŢCD trebuie reconstruit fără compromisuri”



Fostul primar al Timişoarei şi preşedinte de drept al PNŢCD Timiş a acordat un interviu publicaţiei VESTUL, în care vorbeşte despre tensiunile existente în acest moment în rândul PNŢCD Timiş, despre linia politică pe care trebuie să o aibă partidul şi despre noua administraţie a Timişoarei, la două luni de la alegeri.


- Domnule Gheorghe Ciuhandu, aţi dat publicităţii un comunicat destul de dur la adresa a ceea ce se întâmplă în momentul de faţă în PNŢCD Timiş. Totuşi, cum s-a ajuns la această situaţie?
- Cauzele sunt multiple. În primul rând, vorbim de situaţia în care se zbate PNŢCD la nivel naţional, unde nenumăratele procese existente blochează, practic, şansa partidului de a avea o linie unitară. Nu mai vorbesc de faptul că cel care se erijează acum în preşedintele PNŢCD la nivel naţional, Aurelian Pavelescu, nu are, practic, nimic în comun cu partidul, decât faptul că deţine ştampila acestuia. În al doilea rând, o cauză este reprezentată şi de rezultatele slabe pe care le-am obţinut în alegeri la nivelul judeţului Timiş, pe fondul valului USL şi al unei dorinţe, poate legitime după 16 ani, de a avea o schimbare. Cu toate că listele noastre au fost de departe cele mai bune, lucru recunoscut şi de adversarii politici, nu am mai reuşit să ne capacităm electoratul nostru la vot. Iar unii care, după alegeri, s-au văzut rămaşi în afara jocului politic acum încearcă, prin diverse şiretlicuri, să obţină poziţii chiar şi cu preţul renunţării la principii.
- Cum aţi primit vestea înlocuirii din funcţia de preşedinte al PNŢCD Timiş?
- Cu dezamăgire, bineînţeles... Eu am anunţat deja de mai multă vreme că nu intenţionez să mai candidez la vreo funcţie de conducere în PNŢCD Timiş. A sosit momentul să las organizaţia pe mâna unor colegi mai tineri, dornici şi capabili să reconstruiască organizaţia. Drept pentru care, în Biroul Judeţean legitim al partidului, am şi stabilit alegeri pentru noi conduceri la nivelul organizaţiilor municipală şi judeţeană, în cursul lunii septembrie. Acesta ar fi trebuit să fie, de altfel, mersul firesc al lucrurilor. Se pare că nu toată lumea a gândit la fel şi aşa s-a ajuns la acea numire abuzivă a unei Comisii Interimare de Conducere.
- Aţi avut discuţii cu Valentin Moldovan înaintea acestei manevre?
- Singura discuţie pe care am avut-o cu Valentin Moldovan a fost în Biroul Judeţean, când am stabilit datele alegerilor, şi când şi-a manifestat intenţia de a candida pentru preşedinţia PNŢCD Timiş. Iniţial, în acelaşi birou, el avansase ideea că alegerile interne trebuie pregătite de o comisie interimară, deoarece nu avea încredere că noi am fi putut organiza alegeri corecte. Ori acest lucru este total fals, deoarece eu oricum nu mai intenţionam să candidez şi nu ştiu în ce măsură, din postura de preşedinte interimar, ar putea el să organizeze nişte alegeri mai corecte, în care, de altfel, este implicat ca şi candidat.
- Probabil de aceea s-a şi dorit preşedinte interimar, ca să poată controla rezultatul alegerilor... Dar cum au reacţionat ceilalţi membri ai Biroului Judeţean la schimbarea conducerii?
- Unii dintre ei au fost solidari cu mine, s-au ridicat şi au plecat de la la şedinţa noului comitet instaurat abuziv. Alţii au rămas să participe la şedinţă, lucru pe care, sincer, nu îl înţeleg, cel puţin privind din prisma principiilor pe care le clamăm. Şi nu ascund că a fost dureros să văd că au rămas acolo şi oameni pe care, de-a lungul timpului, i-am susţinut pentru diverse funcţii sau mandate politice sau administrative. Între timp, unii dintre cei prezenţi pe lista aşa-zisei Comisii Interimare de Conducere m-au contactat pentru a-mi da asigurări că ei nu ar fi ştiut de această manevră, că nu ar fi de acord cu ea... Eu aştept din partea lor deziceri publice şi o acţiune în spiritul celor convenite în Biroul Judeţean, respectiv pentru organizarea de alegeri interne astfel încât PNŢCD Timiş să aibă o conducere legitimă care să îi conducă destinul mai departe. Un preşedinte judeţean interimar numit abuziv de către un preşedinte naţional nelegitim nu poate reprezenta voinţa membrilor partidului şi, cu atât mai puţin, nu poate trasa linii directoare privind politica partidului.
- Mai mult sau mai puţin voalat, Valentin Moldovan v-a acuzat într-un comunicat de presă că doriţi să duceţi PNŢCD într-o coaliţie care ar duce la pierderea identităţii partidului prin înscrierea candidaţilor pe listele USL ca membri ai PNL, PSD sau PC...
- Este o prostie, şi cei care au urmărit poziţiile mele publice ştiu acest lucru. Întotdeauna am fost împotriva oricărei mişcări care ar fi atentat la identitatea PNŢCD. Dar nu pot nici să nu fiu consecvent cu poziţiile pe care le-am exprimat de nenumărate ori în ultimii ani. Din punctul meu de vedere, PNŢCD nu are ce să caute într-o alianţă cu FSN, indiferent că acest FSN este reprezentat de PDL sau de USL. Eu cred că PNŢCD mai există în ziua de azi, şi este dorit de diverşi, şi datorită faptului că are nişte principii. PNŢCD, cu procentul pe care îl are, reprezintă o oază de moralitate în politica românească. Iar acest PNŢCD trebuie reconstruit, dar fără compromisuri care ducă la pierderea puţinelor lucruri pe care le avem de oferit: principiile, istoria, tradiţiile şi revenirea la Monarhie Constituţională ca perspectivă de viitor pentru România.
- Mai contează principiile în politica de astăzi?
- Eu vreau să cred că da. Întotdeauna am crezut că menirea unui om politic este aceea de a promova nişte idei în care crede, o doctrină şi nu neapărat de a ocupa funcţii cu orice preţ. De aceea refuz să accept că PNŢCD poate fi condus de cineva care spune că a trecut vremea în care ne raportam la Maniu, Mihalache, Coposu sau Regele Mihai şi că trebuie să acceptăm să ne raportăm la sponsori.
- Revenind în plan local, aţi fost timp de 16 ani primarul municipiului Timişoara. Cum vedeţi administraţia locală cu primarul Nicolae Robu?
- Este prea devreme să mă pronunţ asupra acestui aspect. Am văzut, deocamdată, dorinţa de a se îndeplini anumite promisiuni din campania electorală. Este adevărat, am văzut şi greşeli făcute în aceste prime două luni, dar ele pot fi puse şi pe seama faptului că, totuşi, avem de-a face cu o echipă care abia acum face cunoştinţă cu ceea ce înseamnă administraţia publică locală. În rest, speranţa mea este că în timp lucrurile se vor aşeza iar Timişoara va continua să se dezvolte firesc şi că domeniul şi banul public nu vor fi folosite ca monedă de schimb pentru susţinerea electorală. Dar, repet, este prea devreme să mă pronunţ. Cred că noua administraţie trebuie să aibă la dispoziţie şase luni în care să ne arate ce poate să facă. Dacă după aceste şase luni situaţia nu se va normaliza, atunci va fi o problemă şi va fi necesar ca societatea timişoreană să ia atitudine şi să reacţioneze. 
 
http://www.vestul.ro/stiri/5526/%E2%80%9Epntcd-trebuie-reconstruit-fara-compromisuri%E2%80%9D.htm

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu