TRĂIASCĂ REGELE! SAU POVESTE DE TREZIT ROMÂNII

De Roxana Iordache

Foto: ziuaveche

25 octombrie, ziua Regelui Mihai şi ziua Armatei Române. Aleasă în cinstea comandantului suprem, în ziua eliberării şi recuperării nordului Ardealului. Inima ţării. Lacrimă pentru Basarabia.

Am pierdut 22 de ani şi ăsta-i păcatul tuturor guvernărilor. Şi păcatul nostru cel mare, ca popor. Care se adaugă fratricidelor şi altor nemernicii dintr-o istorie trudnică, pe care numai regalitatea şi monarhia au verticalizat-o, subit şi sublim.

Asta e realitatea istorică. Şi perenă. Regele Mihai are har. E cea mai sublimă fiinţă pe care am cunoscut-o. Deasupra e doar Dumnezeu.

Regele Mihai împlineşte 90 de ani. Astăzi suntem capitala lumii. Pentru că Regele Mihai e un erou mondial. În primul rând, naţional.

Ungerea de Rege nu se poate şterge, spunea arhiereul Pimen în 1992, de Înviere, la Iaşi, cu prilejul minunatului pelerinaj al Regelui Mihai în propria Sa Ţară, după 45 de ani de exil. Când a revenit, în martie 1997, scriam editorialul „Regele şi Patriarhul”. În „România liberă”, care nu mai este.

În preajma Regelui, am simţit vremea atemporală. Eternitatea vie a României. Perenitatea ei.

Minunată coincidenţă, prezenţa la Bucureşti a moaştelui sfântului întemeietor al fiinţei creştine româneşti, Apostolul Andrei, fratele sfântului Apostol Petru şi aniversarea Regelui nostru. Patriarhul Teoctist ar fi celebrat-o, cum a făcut cu preafericire în martie 1997, când l-a întâmpinat pe Regele nostru cu apelativul Sire, în catedrala patriarhală.

Probabil că dezastrul blestemat al României îl constituie epigonii. Blestemul propriei neputinţe de a ne trezi din somnul cel de moarte. Blestem pe care singuri ni-l atragem, că dăm cu piciorul norocului de la Dumnezeu. Nimeni nu mai are acest privilegiu, pe care noi îl refuzăm pentru impostură.

Nu mai avem ochi de văzut, nici urechi de auzit. Ne declarăm imens majoritar creştini ortodocşi, dar nu-l recunoaştem pe cel care poartă harul naţional. Pentru toţi cetăţenii români. De pretutindeni.

Azi e o zi care poate fi epocală pentru România, deci pentru poporul român deşteptat. Scos din condiţia de populaţie precum fluturele din larvă. Azi Regele nostru ne reaşează cu demnitate pe harta lumii. România redevine ca prin farmec regală, din Cenuşăreasă. Vom păstra vraja şi veşmântul regal sau ne vom întoarce în praf şi cenuşă, după ce va bate ceasul ora 12 noaptea?

Regele vorbeşte azi dimineaţă în Parlament. Iar seara e prezent, împreună cu Familia Regală, la Operă. O seară de gală. Aceste seri vin, zice-se, de demult, scria Mateiu Caragiale. Pricepem, oare, ce ni se oferă din nou, cu graţie? Dincolo de prostia laşă a celor care se scuză că evenimentul din Parlament e doar muzeal, nu vital. Pentru România. Pentru noi. Pentru viaţa noastră. Cu ce o schimbă? Cu totul. Din numere batjocorite, redevenim oameni. Respectaţi pretutindeni în lume.

Întrebarea e ce vrem. Ce alegem. Că avem această şansă. Din nou. Poate pentru ultima oară. Poate că asta e ultima noastră şansă ca popor şi ţară. Vrem să fim în continuare ciuma Europei şi una din periferiile lumii sau vrem să redevenim o ţară demnă, înaltă şi curată. Ca REGELE MIHAI.

Dumnezeu să ne lumineze! Bucureşteni, veniţi în Piaţa Operei astă seară! Sunt panouri pe care se poate urmări în direct gala din sală. După care Regele, Regele nostru, al tuturor, al tuturor românilor, indiferent de orice fel de apartenenţă, iese pe trepte şi salută adunarea.

Adunarea, nu dezbinarea. Iubirea, nu ura. Demnitatea, nu îngenunchirea. Ce alegem?

La mulţi ani, Majestate! La mulţi ani, Armată! La mulţi ani, popor român! În caz contrar, somn uşor. De fapt, un coşmar.

Ziua de azi e ca darul Cenuşăresei. Recunoaştem momentul de graţie, mergem cu pantoful unic al graţiei noastre ca popor sau preferăm impostura, urâciunea distrugătoare de neam şi ţară? Farmecul se spulberă din nou la miezul nopţii sau alegem dimineaţa renaşterii naţionale?

De noi depinde. Numai de noi. Şi nu avem dreptul să mai dăm vina pe nimeni.

Ţara noastră e îngrozitor de depreciată. Poporul român e considerat mizer şi infractor. Vrem să se continue aşa până la dispariţie sau ne dăm şansa de a ne reabilita, subit şi sublim?

Deci, bucureşteni, mergem în Piaţa Operei, iar voi, români de pretutindeni, urmăriţi transmisia de la Operă în direct la Antena 3, începând cu ora 18, ora României!

Ce alegem? Ne exilăm din nou destinul sau ne încoronăm ţara?

Nihil Sine Deo. Şi totul cu Dumnezeu.

P.S. Dedic această postare tuturor celor dragi, care sunt şi care nu mai sunt printre noi, din ţară şi de peste hotare, printre care familiei mele, domnului profesor T.L., un medic îngeresc şi ultima, dar nu în ultimul rând, doamnei profesor S.O., o îngeră. A fost ziua domniei sale acum două zile, dar am preferat să-i urez în acelaşi timp cu urarea adresată Regelui.

La mulţi ani, suflet românesc!