SE APROPIE ALEGERILE. Taranistii nu-si identifica propriul partid dupa Milut sau Pavelescu. Deci...CONGRES! Pe cine punem in loc?

joi, 13 octombrie 2011

S-a stins ultimul Patriarh al PNTCD


S-a stins ultimul Patriarh al PNTCD informeaza comunicatul PNTCD semnat de presedintele V. Ciorbea. Cu adevar, sobrietate si sensibilitate el aminteste succint personalitatea si locul pe care Ion Diaconescu il ocupa in istoria Romaniei si golul pe care, trecerea lui in lumea dreptilor, il lasa in sufletul tuturor celor de buna credinta.

In acest context doresc sa subliniez ca, asa cum l-am cunoscut, daruit valorilor crestin democrate si cauzei nationale, discret, disponibil, atent la nevoile semenilor sai, Ion Diaconescu a fost un model, o intruchipare, ale marilor calitati umane ale poporului roman. El ramane personalitatea care prin tot comportamentul si atitudinile sale infirma teribilul verdict al Ecleziastului: "Vanitas vanitatum, omnia sunt vanitas". Ion Diaconescu a ramas pana in ultimul moment al existentei sale preocupat de a da un sens vietii, adevaratei vieti, cea bazata pe credinta, adevar, libertate, identitate, solidaritate, dreptate.

Sunt convins ca trecerea sa la cele vesnice va avea un larg ecou in sufletele romanilor si va contribui, in aceste grele momente de cumpana prin care trece Tara, nu numai la renasterea unui partid care sa apere cu adevarat interesele Romaniei si ale poporului roman, un PNTCD asa cum il concepea Ion Diaconescu, dar si la revenirea Romaniei la normalitate si reasazarea ei pe calea sperantei.

Dumnezeu sa-l odihneasca

Alexandru Herlea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu