SE APROPIE ALEGERILE. Taranistii nu-si identifica propriul partid dupa Milut sau Pavelescu. Deci...CONGRES! Pe cine punem in loc?

joi, 20 august 2009


Congresul PNŢCD, organizat pentru a se clarifica situaţia internă

Ţărăniştii speră ca instanţa să ia act de dorinţa marii majorităţi a membrilor partidului.


După cum au anunţat în urmă cu aproximativ o lună, ţărăniştii vor organiza un congres, în data de 12 a lunii viitoare. Aceştia speră ca, prin acest demers, să se rezolve situaţia internă a partidului. Statutul partidului prevede ca, dacă minim o treime din organizaţiile judeţene ale PNŢCD solicită un congres, acesta trebuie să aibă loc. După cum a subliniat Adrian Orza, preşedinte PNŢCD Timişoara, „congresul (...) este cerut de peste jumătate din organizaţiile judeţene din ţară.”
Dacă, în urma discuţiilor, se va ajunge la o înţelegere cu Miluţ şi oamenii care i-au mai rămas alături, iar aceştia vor respecta dorinţa majorităţii, se poate organiza un congres comun. Judecând, însă, după modul în care a acţionat Miluţ până acum, şansele sunt destul de slabe. „Cealaltă tabără nu ştiu dacă mai organizează sau nu congres, ştiu că acesta e cerut de peste 50% din organizaţii, nu ştiu cu cine se face, dacă se face, celălalt”, a mai nuanţat preşedintele creştin-democraţilor timişoreni. Dacă se vor organiza două congrese, ţărăniştii speră ca instanţa să ia o decizie judecând după reprezentativitatea fiecăruia şi să ia act de dorinţa majorităţii, astfel încât partidul să poată să reintre pe scena politică.

http://www.vestul.ro/stiri/1685/congresul-pntcd-organizat-pentru-a-se-clarifica-situatia-interna.htm

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu