SE APROPIE ALEGERILE. Taranistii nu-si identifica propriul partid dupa Milut sau Pavelescu. Deci...CONGRES! Pe cine punem in loc?

duminică, 23 mai 2010

Stire Mediafax


Marian Miluţ a demisionat de la şefia PNŢCD printr-o scrisoare prezentată sâmbătă Consiliului Naţional de Conducere, în care spune că eforturile sale ar fi dat rezultate mai bune dacă nu ar fi fost opoziţia acerbă a celor depăşiţi politic de realitate şi că invidia e duşmanul redresării partidului.



Miluţ demisionează de la conducerea PNŢCD (Imagine: Andrei Pungovschi/Mediafax Foto)

"Prin prezenta, prezint Consiliului Naţional de Conducere demisia mea din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat. Când am preluat conducerea acestui partid, situaţia era dezastruoasă din punct de vedere financiar şi organizatoric" , scrie Miluţ.

El afirmă că, în cei trei ani şi patru luni în care a condus partidul a reuşit să il redreseze atât din punct de vedere financiar, cât şi organizatoric, a reînfiinţat ziarul Dreptatea şi a obţinut "hotărâri de evacuare a terţilor care parazitau sediul central al partidului cu contracte de închiriere ilegale, încheiate de vechea conducere în scopuri pur comerciale si, probabil, pentru satisfacerea unor interese personale".

"Am reuşit să redobândim dreptul la proprietate asupra sediului istoric al partidului, din Bucureşti, Strada George Clemenceau, nr 9, sector 1. Am renovat sediul central actual al partidului, din Bd-ul Carol, nr 24 şi multe alte sedii din ţară. În fine, chiar dacă nu am reuşit, la alegeri să atingem şi să depăşim pragul electoral de 5%, am reuşit să redau partidului o orientare de dreapta, populară, promovându-l ca atare în cele mai înalte medii politice, creştin-democrate ale dreptei popular-europene", îşi enumeră Miluţ realizările la conducerea PNŢCD.

El spune, însă, că eforturile sale ar fi dat rezultate mai bune dacă nu ar fi existat opoziţia celor depăşiţi politic de realitate sau a celor care doar pretindeau că îi sunt alături.

"Toate aceste eforturi ar fi dat rezultate şi mai bune, dacă nu aş fi întâlnit o opoziţie acerbă, dar stupidă, din partea unor persoane depăşite din punct de vedere politic de realitate, precum şi a unora care, până de curând, pretindeau că sunt alături de mine. Invidia, răutatea, şi pe alocuri chiar incompetenţa, au fost, sunt şi din păcate rămân duşmanii reveniriii PNŢCD în centrul politicii româneşti şi europene, acolo unde i-ar fi locul", consideră preşedintele demisionar.
El spune că nu mai există logica să se lupte "cu toţi cei care nu înţeleg că acest partid trebuie să se orienteze spre dreapta popular-europeană şi să sprijine forţele de dreapta din România, care acum încearcă să scoată ţara din criză".
"Las conducerea partidului în mod statutar Consiliului Naţional de Conducere(CNC) şi Biroului Naţional de Conducere (BNC) şi sper, în mod sincer, că se va naşte în fine o generaţie de politicieni apţi să ducă mai departe tradiţia PNŢCD. Rămân un simplu slujitor credincios al creştin-democraţ iei şi al valorilor europene în România", încheie Miluţ scrisoarea prezentată membrilor CNC reuniţi la Piteşti.

joi, 6 mai 2010

Mesaj către Majestatea Sa Regele Mihai I al României


Majestăţii Sale, Regele Mihai I

Majestate,

Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat este – în virtutea tradiţiei şi convingerilor membrilor săi – un partid pro-monarhic. Noi credem că România trebuie să-şi organizeze statul în forma monarhiei constituţionale. Din această poziţie şi cu tot respectul, vă rugăm să nu participaţi la manifestările organizate la Moscova, cu prilejul zilei de 9 mai.

În argumentarea demersului nostru invocăm următoarele motive:

  1. La 9 mai, ruşii aniversează victoria comunismului asupra nazismului; o victorie a unui rău împotriva altui rău este compromisă în plan moral-politic.
  2. Trecerea României de partea Naţiunilor Unite şi contribuţia sa de sânge în războiul contra nazismului nu au fost apreciate; România nu a primit statutul de co-beligerantă, ci de învinsă şi a fost obligată la despăgubiri de război abuzive.
  3. Învingătorul de la 9 mai 1945 a tratat România cu duşmănie, soldaţii români - întorşi victorioşi din preajma Vienei şi a Berlinului - au fost luaţi prizonieri chiar de “aliaţi” şi duşi în lagăre, iar Ţara a intrat în regim de ocupaţie sovietică.
  4. Ocupantul sovietic a folosit abuziv victoria împotriva nazismului, pentru a schimba radical ordinea politică în România: Monarhia a fost eliminată, elitele culturale, economice şi politice ale Ţării au fost exterminate, iar dictatura comunistă a fost instaurată prin forţă.
  5. Însăşi Majestatea Voastră a fost tratată într-un mod cu totul inacceptabil de către “aliatul”-învingător; în timp ce Statele Unite ale Americii l-au lăsat pe tron pe Împăratul Japoniei capitulate, România aliată a fost decapitată brutal de sovietici.
  6. Teritoriile româneşti răpite în anul 1940, inclusiv cele care au fost acaparate pentru prima oară (Bucovina de Nord, Ţinutul Herţa, Insula Şerpilor), nu au fost restituite după război.
  7. Constatăm că nici măcar astăzi, Rusia eliberată de comunism nu acţionează pentru eliminarea urmărilor Pactului dintre Puterile Totalitare, care continuă să producă efecte pentru români. Mai mult, Rusia încurajează – prin prelungirea prezenţei militare în Transnistria – perpetuarea unei situaţii duşmănoase faţă de interesele României.

PNŢCD crede că Maiestatea Voastră ar trebui să se solidarizeze cu liderii de la Chişinău, care au refuzat participarea la “Aniversarea Victoriei” spunând: “Pentru noi nu a fost victorie, pentru că ne-a adus comunismul, foametea şi siberiile”.

Dacă Majestatea Voastră hotărăşte ca, în ciuda argumentelor de mai sus, să dea curs invitaţiei, atunci credem că participarea ar trebui să fie pre-condiţionată de o re-afirmare de către liderii de la Moscova a nulităţii ab initio a Pactului Ribbentrop-Molotov şi condiţionată de declararea publică a faptelor de mai sus.

Majestate, închei, asigurându-vă de respectul şi afecţiunea ţărăniştilor!

Cu toată consideraţia,

Radu Sârbu

Preşedintele PNŢCD

http://www.pntcd.eu